capturarea unui fugar urmărit de Poliția Română în Franța – Ziarul Incisiv de Prahova

0
216

Corupție și abuz în sistemul de salubritate din Prahova: Adevărul despre UWS/Rosal și Statul Paralel

În județul Prahova, Operatorul de Salubritate UWS (fost Rosal) a devenit sinonim cu corupția și abuzul, cu tarife exorbitante impuse populației care, în mod evident, nu reflectă îmbunătățirile promisiunilor inițiale. Tariful pentru gestionarea deșeurilor menajere a crescut semnificativ, ajungând la 25,98 lei/persoană în mediul urban și 14,29 lei/persoană în mediul rural. Asta în condițiile în care operatorul a promis investiții în infrastructura de salubritate, promisiuni care, conform datelor actuale, s-au concretizat în mai puțin de 10% din investițiile planificate.

Inactivitatea autorităților și „motivările” asemenea Statului Paralel

Pasivitatea autorităților locale, cum ar fi Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) și Consiliul Județean Prahova, este alarmantă. Aceste instituții nu numai că nu au notificat operatorul de salubritate în legătură cu neregulile, dar nu au inițiat măsuri pentru rezilierea contractului cu UWS/Rosal, lăsând astfel să se considere un adevărat furt din bugetul public. Această inactivitate ridică întrebări serioase cu privire la motivațiile din spatele ei. De ce tremură autoritățile, cum ar fi ADI și CJ Prahova, în fața conducerii UWS/Rosal Ploiești, care include un fost ofițer SRI, Ciobanu D., un personaj obscur, slab pregătit și cu mari probleme de caracter și comportament? Răspunsul este că acest ofițer, pe când activa în SRI, a fost subalternul și „sclavul” unui șef de la Sectorul A, „Apărarea Constituției”, care ulterior a devenit „directorul” Direcției A din SRI, responsabil cu controlul activității justiției în România. Aceasta se traduce, pe înțelesul cititorilor, în Statul Paralel creat de generalii Coldea și Dumbrava, precum și de fostul procuror „Portocala”, la nivel local (aici), (aici) si (aici).

Munți de gunoaie, munți de datorii

După ani de relații dificile și pline de acuze între UWS (fostul Rosal) și localitățile beneficiare de servicii din ADI Deșeuri, situația începe să atingă un punct critic.

Într-un alt episod scandalos, fostul ofițer SRI, Ciobanu D., de la conducerea UWS, arăta o arogantă tipică mafiilor, conducând un autoturism Mercedes GLE, luat de firma UWS în leasing. Recent, el a avut parte de o surpriză, fiind oprit în trafic și deposedat de acest autoturism de către poliție și un executor judecătoresc, care au acționat pentru neachitarea chiriei. Aceasta spune multe despre nivelul de control și responsabilitate care ar trebui să existe într-un astfel de sistem. Fostul ofițer, acum redus la a conduce o mașină modestă, simbolizează cum Statul Paralel din România se dezintegrează, lăsând în urmă doar infractori mici și actiuni ezitante.

Iată cine pretindea beneficii din bugetul județean: o firmă plină de datorii, care a păcălit populația și care se confruntă cu cereri de insolvență din partea multor firme cărora le datorează sume considerabile, asta în timp ce Operatorul de Salubritate UWS (fost Rosal) beneficiază de protecția autorităților și politicienilor datorită legăturilor cu ofițerii SRI si STATUL PARALEL.

Legături corupte între politică și afaceri

Bogdan Niculescu, patronul companiilor de salubritate din Prahova, se află în centrul unei controverse majore, fiind trimis în judecată pentru fapte de corupție. El continuă să beneficieze de contracte profitabile, chiar și în fața gravelor acuzații, ceea ce evidențiază o legătură strânsă între afacerile murdare și protecția politică. Conexiunile dintre Niculescu și grupul Coldea subliniază cum rețelele de corupție pot submina instituțiile statului, iar impunitatea obținută prin influență politică și protecție din partea autorităților nu face decât să adâncească problema.

Concluzie

În concluzie, situația din Prahova ilustrează un peisaj sumbru al corupției și ineficientei. (Cristina T.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here