„Alba neagra” cu drepturile si libertatile cetatenesti/Amantlâc la o Sectie de poliţie dintr-un oras din Prahova (IV)
Detinem informații temeinice conform cărora, pentru a musamaliza posibile abuzuri ale agentului de poliție Picior Alexandru din cadrul Poliției Orasului Boldesti- Scaieni, mai mulți polițiști din această instituție au furnizat în mod fals informații nepotrivite într-un dosar penal urgent inițiat în cadrul aceleiași unități. La data de 06.05.2024, o petrecere de ziua de naștere, organizată în centrul orașului Boldesti Scaieni, a servit drept pretext pentru o posibilă răzbunare orchestrată de agentul principal de poliție Mataiche Marian din cadrul Poliției Boldesti Scaieni – Compartimentul Proximitate.
Ziarul Incisiv de Prahova continua sa dezvaluie o investigatie complexa, in mai multe episoade, pentru a deslusi impreuna cu dumneavoastra si autoritatile competente ce se ascunde in spatele scandalului în plină stradă cu poliţia in care s-a prezentat opiniei publlice cum „mai mulţi indivizi s-au ales cu dosare penale pentru ultraj după ce au sărit la bătaie”.
Sau, mai bine zis, cum un amantlâc de la Sectia de poliţie din Boldesti Scaieni determina o ampla „Alba – Neagra” a instantelor prahovene privind drepturile si libertatile cetatenesti.
Este recunoscută în cadrul Poliției Boldesti Scaieni ura puternică a agentului respectiv față de frații C.M.A și C.F.G, ca urmare a faptului că agentul principal de poliție Mataiche Marian a aflat că soția sa a avut o relație anterioară căsătoriei cu C.M.A.
De aceea, în dosarul penal constituit (nr. 2378/284/2024), declarațiile oferite în faza urmăririi penale de către polițiștii Picior Alexandru, Burlan Marius Daniel și Stanciu Catalin sunt în mare parte false și se contrazic cu situația reală reflectată în imaginile filmate de body-cam-urile pe care aceștia le dețineau la momentul intervenției.
Ca urmare, ziarul Incisiv de Prahova a publicat mai multe articole din această investigație, inclusiv probele menționate („Alba neagră” a drepturilor și libertăților cetățenești). Apreciează că repartizarea aleatorie a cauzelor în justiție este o normă esențială pentru garantarea independenței judecătorului și a imparțialității actului de justiție.
Culoarele in justitie pentru eventuale musamalizari ale abuzurilor politistilor
Repartizarea cauzelor in mod aleatoriu este o norma de organizare judiciara cu rang de principiu, instituita prin art. 11 si 53 din Legea nr. 304/2004 cu scopul de a conferi o garantie in plus independentei functionale a judecatorului si impartialitatii actului de justitie. Odata consacrat legislativ principiul fundamental al repartizarii aleatorii a cauzelor, trebuie asigurata si respectarea lui prin reglementarea modalitatii concrete in care se aplica acest principiu. In legislatia noastra aceasta reglementare a fost stabilita prin Regulamentul de ordine interioara al instantelor, care a stabilit ca repartizarea aleatorie se face prin sistemul informatic – ECRIS.
La data de 09 octombrie 2020, Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, decretele de numire în funcția de judecător sau procuror a candidaților admiși la concursul de admitere în magistratură organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii, în perioada decembrie 2019 – septembrie 2020.
Cu aceasta ocazie, la nivelul Judecatoriei Ploiesti a fost numita Crina Elena Grosu, fosta Vlad.
În acest context, se solicită clarificări referitoare la repartizarea cauzelor 8953/281/2024 și 13542/281/2024/a1.2 către judecătorul Crina Elena Grosu, fosta Vlad, în mod aleatoriu (?!). Se semnalează că, în dosarul 8953/281/2024, judecătorul Crina Elena Grosu ar fi trebuit să se abțină și să ceară recuzarea, având în vedere relația anterioară de muncă cu agenții de la AESP (Serviciul de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase). Dar, in acest dosar, obiectivele au fost atinse: operațiunea de gestionare a deșeurilor (SOLID WASTE OPERATION) este condusă acum de un consilier al unui parlamentar care a reacționat public, cointeresat si vehement, în această chestiune, coordonarea Rosal este acum în mâinile unui fost ofițer SRI etc. Afacerile au fost preluate cu forța si cu ajutorul unor polițiști corupți , precum și cu sprijinul unor influențe din sistemul judiciar ce poartă amprenta lui Coldea. Vom reveni cu dezvăluiri șocante pe acest subiect.
Există suspiciuni rezonabile că și în cazul 13542/281/2024/a1.2, judecătorul Crina Elena Grosu ar fi trebuit să se abțină și să solicite recuzarea din aceleași motive, detalii pe care nu le dezvăluim în acest articol.
In acest serial de dezvaluiri vom reveni cu declarațiile oferite în faza urmăririi penale de către polițiștii Picior Alexandru, Burlan Marius Daniel și Stanciu Catalin si vom demonstra ca sunt în mare parte false și se contrazic. (Cristina T.).






































