Cum protejează Primăria Ploiești caracatița imobiliară din municipiu

0
1849

De multe ori, dezvăluirile făcute de presa locală și posturile de televiziune centrale au dus la ample investigații efectuate de organele de cercetare abilitate vizând afacerile imobiliare suspecte în care sunt implicați oameni de afaceri, notari publici, dar și funcționari din Primăria Ploiești.

La Ploiești, iată, un nou caz al mafiei imobiliare iese la iveală, sfidând legea și, din câte se pare, se vrea a fi mușamalizat chiar de către organele de control și respectiv cercetare. Ar fi îndeajuns o scurtă verificare a documentelor oficiale emise de către Primăria Ploiești, anterior construirii unor clădiri prin Planul Urbanistic Zonal, de unde reiese doar edificarea unor imobile cu destinația de birouri și spații comerciale, nici vorbă de construirea unor blocuri cu destinația de locuințe. În continuare vă prezentăm cum „oamenii de afaceri” au întors-o ca la Ploiești pe sub nasul autorităților ba, mai mult, cu sprijinul mai mult sau mai puțin interesat al autorităților locale.

Este vorba de două imobile ridicate în zona Hipodromului Ploiești pentru care au fost solicitate emiterea unor Certificate de Urbanism în scopul declarat „Construire imobil birouri cu spații comerciale la parter, branșamente utilități și împrejmuire”.

Conform Regulamentului Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic Zonal (PUZ) – Zona Hipodrom, NU EXISTĂ derogări privind modificarea condițiilor de construire, adică în ceea ce privește funcțiunile admise, regimul de construire, înălțimea maximă admisă ș.a.m.d.. De asemenea, în ceea ce privește o zonă de locuit, este subliniat faptul că „se instituie interdicție temporară de contrucție pentru aceste zone până la asocierea proprietarilor parcelelor respective și întocmirea unui PUZ pentru parcelarea nou propusă, cu respectarea Dreptului de Parcelare”. Și, dacă totul nu era clar, Art. 3- UTILIZĂRI INTERZISE din PUZ precizează că „se interzice amplasarea locuințelor”.

Totuși, potrivit informațiilor pe care le deținem, „investitorii” imobiliari locali nu se dezic de modul de operare și cer modificarea PUZ, iar Primăria se execută. În fond, Primăria Ploiești nu poate deranja grupurile de interese cu care face afaceri de ani buni.

După dezvăluirile apărute în presă, în urma cărora organele de cercetare abilitate ar trebui să se sesizeze din oficiu, conform Codului de Procedură Penală, documentația de schimbare a destinației pentru imobilele situate pe Bulevardul București nr. 28 și repectiv nr. 28 K a dispărut curios din arhiva urbanistică ca în Triunghiul Bermudelor. Triunghiul dispariției pare a fi între aparatul primarului (edilul fiind la butoane), Direcția Generală de Dezvoltare Urbană Ploiești și U.A.T. Ploiești.

Administratia Andrei Volosevici distruge documentele cu privire la mafia imobiliara

Dar, pe lângă toate elementele suspecte ale afacerii, schimbarea PUZ-ului, modul de realizare a vânzării noilor apartamente (foste birouri) arată clar că există și alte ițe și combinații, unele cu iz penal.

Concret, facem referire la autorizațiile de construcție eliberate pentru PFA Lupu Marioara Dominica pentru mai multe imobile, inclusiv pentru cel situat în Ploiești, Bdul București, nr 28K. Din datele și informațiile pe care le deținem, reiese faptul că mai multe apartamente construite de PFA Lupu Marioara Dominica au fost date unor personae influente cu titlu curios de „gratuit”. Din aceste „ecuații” imobiliare nu lipsesc notarii, cei care au certificat actele de vânzare-cumpărare a unor apartamente care, în realitate, sunt de fapt birouri. Ar fi cazul ca pseudo-dezvoltatorii imobiliari și cei care fac abuz de funcțiile deținute implicați în dare/primire de mită și falsurile în autorizațiile de construcție să fie anchetați pentru eradicarea caracatiței imobiliare locale. Mai grav este că un șef din cadrul IGPR vrea să “puna batista pe tambal”, folosindu-se de influența pe care o are pe plan local! Sora domniei sale a participat in mod direct la avizarea documentatiilor ca angajat al Direcției Generale de Dezvoltare Urbană Ploiești.

Detalii AICI:

De ce se implica IGPR in protejarea Mafiei imobiliare din Ploiesti/IGPR a luat locul procurorului “Portocala” pentru apararea mafiei si fabricarea de dosare penale?

În concluzie, pentru autorizarea unei construcții este obligatoriu a se respecta prevederile stipulate în Regulamentul Local de Urbanim aferent PUZ Hipodrom, ceea ce nu s–a întâmplat în cazul prezentat mai sus.

Vă prezentăm și un scurt istoric al actelor emise de Direcția Generală de Dezvoltare Urbană:

În anul 2015, Daniel Mihai Florin PFA solicită emiterea unui Certificat de Urbanism (CU) în scopul declarat „Construire imobil birouri cu spații comerciale la parter, branșamente utilități și împrejmuire” pe un teren situat în Bdul București nr 28. Având în vedere că funcțiunea se încadra în prevederile RLU, anume clădire birouri, nu a fost precizat în solicitare un regim de înălțime, a fost solicitată, elaborarea unui Plan Urbanistic de Detaliu prin care, în ciuda denumirii, nu se intra prea mult în detalii, cerându-se doar respectarea acestuia. Astfel, a fost emis CU nr.12892015.

În anul 2017, Daniel Mihai Florin PFA solicită emiterea unui Certificat de Urbanism (CU) în scopul declarat „Constituire sediu administrativ – Birouri 2S+P+8E pe un teren cu suprafața de 3.951,00 mp, deși măsurătorile arată de fapt 4.286,00 mp, situat în Bdul București nr 28K. A fost emis CU nr. 1009/2017 care permite construirea în mod direct a obiectului de investiție.

Dar, certificatul de urbanism NU RESPECTĂ prevederile RLU aferent PUZ Hipodrom.  Terenul respectiv depășește 3.000 de mp, caz în care era OBLIGATORIU elaborarea și aprobarea PUZ și nu are acces la Bdul București, ci la un drum de exploatare, nefiind precizat regimul juridic al acestuia și dacă este deschis circulației publice. La înălțimea maximă admisă a clădirii, lățimea drumului ar trebui să depășeacă 9 ml, impunându-se elaborarea și aprobarea unui PUZ. Spațiile de parcare ar fi trebuit asigurate și dimensionate, conform Hotărârii nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism.

Astfel, a fost ignorat CU care nu respectă prevederile legale, iar între partea scrisă și partea desenată există mai multe neconcordanțe și se IMPUNEA un PUZ. Între timp, s-a schimbat și adresa poștală și nr. 28 a devenit 28K.

În anul 2018, PFA Lupu Marioara Dominica, după ce a cumpărat de la Daniel Mihai Florin PFA terenul și autorizația, solicită un CU în scopul declarat „Modificare proiect autorizat cu AC nr.122/2018” pe un teren cu suprafața de 3.951,00 mp, dar care măsoară 4.286,00 mp., situat pe Bdul București nr 28K.  A fost emis CU 1455/2018 care face referire la o autorizație deja emisă și astfel apare AC nr. 293/2020, punând sub semnul întrebării legalitatea autorizației inițiale din 2018.

La data 16.07.2018, PFA Lupu Marioara Dominica, prin Lupu Mihai, a înregistrat la DGDU o documentație pentru consultarea Comiiei de Avizare și Evaluare în vederea modificării proiectului autorizat cu AC 122/19.04.2018. Între timp s–a contatat că terenul pe care trebuia amplasată contrucția era contaminat cu reziduuri petroliere. Nu toți membrii Comisiei au fost de accord cu modificările, cerând și alte avize și reluarea procedurii de autorizare. Documentația depusă a fot retrasă de către reprezentantul legal Lupu Mihai.

Mai mult, după începerea lucrărilor s–a decoperit că amplasamentul este adiacent unei conducte ce aparține Petrotel –Lukoil SA.

Și, uite așa, între PFA Lupu Marioara Dominica și Petrotel –Lukoil au apărut trei dosare aflate pe rol la Tribunalul Prahova: 3656/105/2018 – superficie; 5036/105/2018 – anulare act adminitrativ AC 122/19.04.2018 și 3653/105/2018, judecat pe fond, intanța dipunând supendarea executării autorizației de contruire.

Însă, deși hotărârea a fost executorie, nu a verificat cineva dacă hotărârea Tribunalului a fost respectată. Iar în acest caz ar trebui sesizate organele de cercetare penală în conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991 actualizată, aplicabile în aceată speță.

Chiar dacă în aceste dosare Primăria Municipiului Ploiești și Primarul Municipiului sunt chemați în instanță de către Lukoil în calitate de pârâți, curios de supect este faptul că nu a fost efectuat niciun control la locul faptei de către serviciile de competență din subordinea Primăriei.

În ciuda litigiilor apărute, în anul 2021, PFA Lupu Marioara Dominica solicită un nou CU în scopul declarat „Modificare destinație a imobilului autorizat cu AC 122/2018 și reautorizat cu AC nr. 293/2020 un imobil locuințe colective fără a face modificări structural” pe terenul care e mai mic în scripte decât real.  Și noul CU emis cu nr. 1109/2021 sfidează cadrul legal întrucât zona permitea edificii cu caracter public, nu cu caracter privat!

În anul 2022, PFA Lupu Marioara Dominica mai face un pas mic pentru ea, dar mare pentru omenire solicitând alt CU, schimbând scopul, nu și mijloacele, de data aceasta vrând „Recompartimentări interioare nestructurale” la același imobil. Nu putea fi refuzată pentru că aducea modificări unei construcții autorizate și astfel fenta din nou elaborarea unei documentații de urbanism. Și dacă tot s–a greșit la măsurători, pe lung, pe lat, a mai mers una pe înălțime: 2S+P+8E a devenit 2S+P+9E, fără a se respecta înălțimea maximă de 27 ml, impusă de RLU.

Rămâne de văzut în ce fel vor fi anchetate persoanele implicate în combinațiile imobiliare din Ploiești și cât timp va dura până când cei care au eludat prevederile contractuale vor fi trași la răpundere. Cert este faptul că doi primari au supervizat în mod direct “afacerea”, Adrian Dobre si Andrei Volosevici. Câte apartamente s-au dat și cui anume vom afla uitându-ne, cum se zice prin urbe, în globul de cristal…Vom reveni. (Cerasela N.).

A

B

C

D

E

orca_share_media1670757078276_7007663096442960133.pdf

orca_share_media1670757079011_7007663099524373397.pdf

orca_share_media1670757079526_7007663101721758822.pdf

orca_share_media1670757080090_7007663104050034428.pdf

orca_share_media1670757080658_7007663106433680275.pdf

orca_share_media1670757081098_7007663108279756863.pdf

orca_share_media1670757081984_7007663111994440053.pdf

orca_share_media1670757082398_7007663113730509581.pdf

orca_share_media1670757083007_7007663116285355735.pdf

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here