Deschiderea portilor spitalelor penitenciar/Organizarea Zilei Portilor deschise, in data de 27.07.2022

0
9

In aceste zile sistemul penitenciar a fost supus unui val de critici , in media incercându-se un linșaj mediatic. Nu este prima oară când ne intâlnim cu acest fenomen ; ori de câte ori condamnații din categoria gulerelor albe suferă câte o condamnare, sistemul penitenciar este adus in prim-plan, cu critici acide ce vizează condițiile de detenție.

De această dată oficialii sistemului reactionează, și o face bine.

Critica acestor zile vizează actul medical in interiorul sistemului penitenciar , iar seful sistemului, directorul general al A.N.P. are reactii:

  1. Declaratie publica,
  2. Deschiderea portilor spitalelor penitenciar, pentru comunitate, prin organizarea Zilei Portilor deschise , in data de 27.07.2022.

Declaratia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor , comisar șef de poliție penitenciară Dan Halchin:

” În sistemul penitenciar sunt custodiate şi se acordă asistenţă medicală corespunzătoare unui număr de 8.700 de bolnavi cronici. (…) Frecvenţa cu care aceştia beneficiază de consultaţii, vizite medicale, investigaţii atât în sistemul penitenciar, cât şi în afara acestuia este întotdeauna adaptată şi ori de câte ori este nevoie ca o persoană privată de libertate să fie văzută de un medic angajat al nostru sau din exterior sunt demersuri făcute şi acest lucru se întâmplă.

În sistemul penitenciar se acordă anual aproximativ 676.000 de consultaţii atât din anvergura medicinei generale, cât şi a celei de specialitate, ceea ce înseamnă că fiecare persoană privată de libertate este evaluată de un cadru medical dintr-o perspectivă sau alta, în medie, cel puţin o dată la două săptămâni.

De la sfârşitul anului 2020, Guvernul şi-a asumat, printr-un memorandum, o foaie de parcurs ce presupune îmbunătăţirea condiţiilor în penitenciare, inclusiv pe zona medicală, însă efortul central al acestui demers îl reprezintă combaterea aglomerării. În 2021, a fost asumat a fi realizate 210 noi locuri de cazare, s-au realizat 216. Anul acesta sunt programate a fi date în folosinţă 445, estimarea noastră este că vom ajunge la 448. Anul care vine sunt programate 1.275 de locuri şi acestea sunt în fazele iniţiale de execuţie sau de finalizare a documentaţiei, prin urmare, estimarea noastră este că şi în 2023 vom atinge acest milestone de 1.275. Pentru 2024 şi 2025 sunt planificate a fi date în folosinţă aproximativ 5.000 de noi locuri de cazare, aici intrând şi cele două noi penitenciare de care se discută de ceva timp, penitenciarul de la Berceni şi cel de la Unguriu”, dezvaluie FPP. (Cerasela N.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here