Nivelul de tensiune în rândul angajaților MAI a atins cote alarmante

0
655

Odată cu intrarea în vigoare a Ordinului MAI 183/2021 începând cu luna aprilie 2022 până la data de 31 decembrie 2024, respectiv până la dotarea integrală cu articolele de echipament prevăzute în normele nr. 1 și 2 din Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.061/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, polițiștii vor primi numai echipament în limita echivalentului valoric al cotei-părți anuale.

Deși în forma inițială, termenul era cu 01.01.2022, ulterior s-a revenit asupra acestuia decalându-se până la data 01.04.2022, luând în calcul și faptul că Ministerul Afacerilor Interne, prin unele dintre structurile subordonate nu are în depozite echipament suficient în raport cu numărul de polițiști la acest moment, fiind nevoie ca între diferite structuri să se cedeze echipamentul necesar în funcție de solicitările polițiștilor din teritoriu.

În contextul economic actual, colegii noștri din teritoriu ne-au sesizat în ultima perioadă cu privire la faptul că nu mai pot face față cheltuielilor zilnice elementare referitoare la întreținerea locuințelor, respectiv alimentarea acestora cu gaze sau energie electrică, ca să nu mai vorbim despre faptul că scumpirea carburanților a generat și creșterea prețurilor tuturor produselor alimentare sau nealimentare.

Astfel, având în vedere faptul că în continuare reprezentanții Guvernului joacă ping-pong cu drepturile financiare ale polițiștilor, refuzând să respecte prevederile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice ce a fost votată de reprezentanții partidelor politice aflate la acest moment la guvernare, organizația noastră a solicitat Ministerului Afacerilor Interne prorogarea termenului ce vizează acordarea lunară a sumelor corespunzătoare normei anuale de echipare până la momentul finalizării procedurilor de achiziție a normei complete de echipare pentru noul model de uniformă.

Solicitarea organizației noastre vine ca urmare a neaplicării în integralitate a prevederilor legii salarizării, precum și din cauza lipsei de preocupare a decidenților politici cu privire la mult-trâmbițata acordare a sfertului din cele două tranșe restante, adică o sumă de aproximativ 150 lei, sumă care nici măcar nu acoperă pierderile pe care le vor suferi polițiștii din luna aprilie, după ce norma financiară de echipament, de aproximativ 250 lei nu va mai fi plătită către polițiști, precizeaza cei de la sindicatul Europol.

Nivelul de tensiune în rândul angajaților MAI a atins cote alarmante, în contextul în care colegii noștri ne-au transmis inclusiv fotografii ale facturilor de la gaze sau energie electrică, precizându-ne că în în acest ritm, într-un timp foarte scurt vor ajunge la limita subzistenței, mai afirma sursa citata. (Cristina T.).

Articolul Nivelul de tensiune în rândul angajaților MAI a atins cote alarmante apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here