Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au anunţat că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, faţă de Mihai Chirica. Acesta este cercetat pentru infracţiunile de fals intelectual în formă continuată şi instigare la uzurparea funcţiei. În aceeaşi situaţie se află şi Vasile Gabriel Harabagiu, la data faptelor viceprimar al municipiului Iaşi. Acesta este cercetat pentru aceleaşi infracţiuni. „În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează starea de fapt, potrivit căreia, cei doi, în exercitarea funcţiilor, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iaşi. Concret, blocul ar fi fost construit şi intabulat ilegal, cu mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie fiind încălcat planul urbanistic zonal”, transmite Direcţia Naţională Anticorupţie.
„Republica de la Ploiesti” este o padure, proprietatea statului, plina de vietati care mai de care mai controversate, opulente si infatuate.
Desi aparent isi atribuiau statutul de binefacatori ai padurii si ai urbei, in realitate aceasta padure este plina de uscaturi culminand cu cei doi Comedianti purtatori de stele, numiti in continuare Ursoaica sefa si de prietenul acesteia, armasarul junele Urs, zis “Craiul de la Rasarit”.
Ursoaica sefa cand a revenit la putere ajutata si sprijinita de prietenul ei “ Craiul de la Rasarit” (pe care o vanduse initial unui alt prieten, „portocala” mare vanator) a gasit in padure mai multe vietati , unele din fauna padurii: ursi, bursuci, viezuri, pupincuristi etc, si a declarat: “cine nu este cu mine este impotriva mea”.
V-am facut o scurta introducere pentru a intelege mai bine personajele din padure si izul acestei povestiri, insa azi va vom prezenta doua personaje de antologie numite in continuare Ursoaica sefa si prietenul acesteia, junele Urs zis “ Craiul de la Rasarit”.
Scenariul este tras parca la indigo cu cel „patentat” de „Mihai Chirica” de la Iasi.
Astfel, un mare investitor din Ploiesti (sa il denumim „Lupul” din padure) ce detinea o autorizatie de constructie a unui imobil prevazut pentru birouri, fara documente si-a extins imobilul pentru mai multe niveluri si l-a transformat fara nicio autorizatie in locuinte de 2-3 camere.
Ca sa intre in legalitate (schimba autorizatia) a dat SPAGA 4-5 apartamente junelelui Urs zis “ Craiul de la Rasarit”, patru pentru el si unul pentru Ursoaica sefa.
Ursoaica sefa scapata de un stres cu o problema din trecut s-a sucit si nu a dorit sa se implice intr-o astfel de ilegalitate si nici nu a primit apartamentul in cauza (nici usturoi nu a mancat, nu a vrut sa mai manance si nici gura nu ii miroase).
Junele Urs zis “ Craiul de la Rasarit” si-a vandut spaga pentru a sterge „urmele”, spaga vanduta prin contracte de tip promisiune bilaterală de vânzare, apartamentele neputand fi intabulate deoarece ele nu exista legal fara autorizatia de constructie.
Astfel, in unul dintre blocurile construite de „Lupul” din padure s-a ajuns la absurditatea de a se tranzactiona un astfel de apartament la un pret cuprins intre 20 si 30 mii de euro.
Junele Urs zis “ Craiul de la Rasarit” cu spaga luata si vanduta pandeste ca o subalterna a Ursoaicei sefe sa ramana o zi la conducere in padure pentru a obtine pentru „Lupul” din padure schimbarea autorizatiei pe modelul si Metoda „Mihai Chirica” de la Iasi.
Cu ce se deosebeste Metoda „Mihai Chirica” de la Iasi cu Metoda aplicata in „Republica de la Ploiesti”? Doar DNA-ul face diferenta, la Iasi functioneaza, in „Republica de la Ploiesti” este inexistenta sau face joc de glezna. Vom reveni. (Cerasela N.).
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare!






































