Valoarea lucrurilor nu tine de eticheta. Exista cu siguranta o valoare usor de cuantificat, practica si anosta. Dar eu nu despre ea vorbesc. Ci despre valoarea pe care o da fiecare din noi lucrurilor, intr-o ierarhizare pur subiectiva, pe care uneori nici nu ne-o putem explica. Nu stiu daca voi aveti in casa vreo cana ciobita. Eu am mai multe si de niciuna nu ma indur sa ma despart. Au cate o poveste fiecare, istorie cu oameni dragi, unii pierduti, si faptul ca inca mai am ceva palpabil pe care sa pun mana ma ajuta sa cred ca nu i-am pierdut de tot. Sunt clar un om care se ataseaza de lucruri, sper doar ca acesta sa nu fie un simptom pentru vreo pornire de hoarder, care aduna nimicuri si ajunge acaparat de ele. Asa am fost mereu, imi amintesc clar cand mi-am cautat la gunoi o cana crapata, din care mancasem toata copilaria lapte cu biscuiti (desi pare ca am ceva cu canile, sa stiti ca nu doar de ele ma despart cu greu…).
Asa mi se intampla cu fiecare lucru in care se ascunde o amintire duioasa. Asa e, pentru mine, un colier cu pietre semipretioase cumparat in tabara din clasa a IX-a, de la Muzeul Chihlimbarului de pe langa Buzau. Am multe bijuterii clar mai valoroase decat el, un biet lantisor de argint cu insertii de opal, dar il iubesc si il tin acolo, bine inghesuit intr-un sertaras, pentru ca in el stau cuibariti fiori de dragoste adolescentina si un pic de inocenta tandra.
Povestile noastre personale sunt impanzite de obiecte. Pe unele le banuim de la bun inceput ca au o astfel de incarcatura, daca te gandesti, spre exemplu, la bijuterii handmade, care sunt totdeauna rezultatul unei munci intime de creatie. Pe altele le regasim asa dupa ani de zile, prin vreun dulap prafuit, cand iti vine sa imbratisezi o camasa a cuiva care a ales sa plece, fara sa stie ca din suflete nu se poate pleca niciodata de tot.
Exista acum un trend care sustine ca trebuie sa traim simplu, cu putin, sa ne debarasam de posesiunile superficiale promovate de o societate consumerista. Ii recunosc meritele, dar cred ca nu voi putea fi niciodata asa. Echilibrul meu perfect sta, in mod ciudat, in cateva lucruri total imperfecte. Cioburile mele sunt mult mai mult de atat.
