Acoperișul unei case este o parte importantă a întregii construcții. Acesta trebuie să fie rezistent, să facă față intemperiilor și fenomenelor extreme, incendiilor etc.
Acoperișul unei case are trei părți componente, respectiv șarpanta, învelitoarea și elementele auxiliare. Șarpanta este structura propriu-zisă pe care se sprijină acoperișul și poate fi din lemn sau beton. În ceea ce privește învelitoarea, vorbim efectiv de materialul din care este confecționat acoperișul, țiglă metalică, șindrile bituminoase, țiglă ceramică sau de beton.
Printre elementele auxiliare se regăsesc jgheaburile, coturi de evacuare, doliile, pâlniile de scurgere, cârligele sau alte racorduri.
Atunci când îți construiești o casă de la zero, o etapă foarte importantă este cea de documentare, chiar dacă acoperișul va fi instalat de o firmă de construcții, înainte de a alege cel mai bun acoperiș pentru noua ta locuința, află care sunt variantele disponibile și gândește-te care se potrivește cel mai bine nevoilor tale. Si nu uita sa apelezi la experiență unei firme de construcții cu reputație pe piața, specializată pe reparații si montaj acoperiș! Acoperișurile poate fi confecționate din mai multe tipuri de materiale, fiecare având caracteristicile sale.
Acoperișul din țiglă ceramică
Țigla ceramică este un tip de material ales de mulți proprietari pentru casele lor, în special pentru cele construite în stil clasic. Plăcile ceramice sunt rezistente, așadar durata de viață a acoperișului va fi destul de îndelungată. În condițiile în care acoperișul este bine întreținut, acesta poate rezista chiar și 40 de ani.
Acoperiș din țiglă de beton
Țigla de beton este o varianta mai economică. Acoperișul din țiglă de beton este de asemenea rezistent, însă nu la fel de rezistent precum cel din țiglă ceramică. Durata de viață a unui acoperiș din țiglă de beton este undeva între 20-40 de ani. Trebuie avută în vedere și greutatea plăcilor de beton, care ar putea necesita unele lucrări structurale suplimentare pe acoperiș înainte de instalare.
Țiglă ardezie casă istorică
Ardezia naturală este unul dintre cele mai scumpe materiale de acoperiș. Cu toate acestea, și calitățile unui acoperiș din ardezie sunt cu totul speciale. În cele mai multe cazuri, aceste tipuri de acoperiș ajung să reziste în timp mai mult decât clădirile, având o durată de viață mai mare de 100 de ani. Pe lângă rezistență și aspectul acoperișurilor din ardezie este cu totul deosebit, fiind de cele mai multe ori cea mai bună alegere pentru reabilitarea construcțiilor de epocă sau pentru construcțiile în stil tradițional, dar și modern.
Acoperiș din țiglă metalică
Țigla metalică este o soluție modernă și populară pentru casele noi. Acoperișurile din țigla metalică sunt rezistente până la 50 de ani sau chiar mai mult. Costul este unul accesibil, ceea ce face că acoperișurile din țiglă metalică să fie atât de răspândite mai ales la casele noi, construite în stil modern.
Acoperiș din tablă
Acoperișul de tablă este extrem de rezistent la intemperii și la fenomene meteo extreme. Un aspect la fel de important este faptul că acoperișul de tablă este ușor de întreținut, pentru că materialul nu este un mediu propice dezvoltării ciupercilor, mușchilor sau mucegaiului. Și acoperișul din tablă are un cost relativ accesibil.











































