Ploiesti: Persoana lovita de tren in zona Bariera Unirii, care a decedat. Este vorba despre un bărbat în vârstă.
La trecerea peste calea ferată din zona de est a municipiului a avut loc un accident feroviar.
Se pare că un bărbat în vârstă de 86 de ani ar fi fost acroșat de un tren regio, de călători.
Victima se afla în stop cardio respirator, când la fața locului au ajuns echipaje SAJ și SMURD.
Deși cadrele medicale s-au chinuit să-l resusciteze, bărbatul a murit.
Suferise în urma impactului un traumatism cranio-cerebral grav.
Politiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova efectuează cercetări pentru stabilirea identității, precum și a tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
Ziarul de Ploiești







































