Afla toate detaliile despre probele de BACALAUREAT 2020

0
418

Afla toate detaliile despre probele de BACALAUREAT 2020, care anul acesta este special, prin faptul că nu va avea examene orale.

Pandemia de coronavirus a reușit să dea peste cap procesul de învățământ și are efecte directe și asupra bacalaureatului.

Astfel, elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul virus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei Sars-CoV-2 vor susţine examenul conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, au fost eliminate examenele orale, care se dădeau înaintea probelor scrise. Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi aprobate prin ordin de ministru.

În sălile de examen, elevii vor trebui să stea la 2 metri unul de altul.

”Monica Anisie, ministrul educaţiei şi cercetării, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de Bacalaureat – 2020. Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Astfel, potrivit noului ordin, în contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învăţământ la care s-au înscris cel puţin 30 de candidaţi proveniţi din seria curentă şi/sau din seriile anterioare. Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele: organizarea sălilor de examen să se realizeze, astfel încât în fiecare sală, candidaţii să fie repartizaţi la o distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt stânga/dreapta – faţă/spate; sălile de examen şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeaşi clădire; sălile deţin sisteme de supraveghere audio-video”, se arată într- un comunicat al Ministerului Educației.

Înscrierile la Bacalaureat încep în 3 iunie, din 22 iunie au loc examenele scrise, iar pe 30 iunie este programată afişarea rezultatelor, conform calendarului aprobat de ministrul Educaţiei şi anunţat luni.

CALENDARUL examenului naţional de bacalaureat

3 – 10 iunie 2020     Înscrierea candidaţilor

11  – 17 iunie 2020   Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale

22 iunie 2020           Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă

23 iunie 2020          Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă

24 iunie 2020           Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

25 iunie 2020           Proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă

30 iunie 2020         Afişarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00

30 iunie 2020         Depunerea contestaţiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00

1 iulie 2020         Depunerea contestaţiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00

1 – 4 iulie 2020        Rezolvarea contestaţiilor

5 iulie 2020         Afişarea rezultatelor finale

Ziarul de Ploiești

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here