Alte sase persoane s-au ales cu dosare penale in Prahova

0
652

COVID-19: Alte sase persoane s-au ales cu dosare penale in Prahova, în urma verificărilor efectuate la sfârșitul săptămânii.

Pe parcursul zilei de 25 aprilie, au fost verificați 23 de agenți economici, au fost legitimate peste 1100 de persoane, iar peste 700 de autoturisme au fost oprite în trafic de către oamenii legii.

În urma acestor acțiuni, au fost deschise cinci dosare de cercetare penală pentru șase persoane. Unul dintre ele a fost pentru o persoană  care a încălcat măsurile privind carantina (art.352 CP privind zădărnicirea combaterii bolilor), iar patru dosare, în care sunt cercetate cinci persoane, au fost pentru fals sub semnătură privată și uz de fals.

Cei anchetați au prezentat polițiștilor adeverințe de angajat care, în urma interogării aplicației REGES, s-au dovedit a conține date nereale.

Lucrătorii MAI au aplicat, totodată, și 297 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 385.000 lei. Dintre acestea, 48 au fost pentru contravenții în context, iar 249 pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele militare.

Ziarul de Ploiești

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here