COVID-19: Dosar penal in comuna prahoveana Berceni, pentru o persoană care s-a întors din Italia și nu a respectat autoizolarea.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a înregistrat cauza penală cu nr. 2198/P/2020, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 252 C.pen.
“La data de 11.03.2020, organele de cercetare penală din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Valea Călugărească – Postul de poliţie Berceni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza satului Berceni, corn. Berceni, jud. Prahova, o persoană care avea obligaţia de a se afla, în izolare, la domiciliu, fiind recent întoarsă din Italia, provincia Como, localitatea Chiassa – zonă aflată în carantină din cauza coronavirusului gripal COVID -19, nu a respectat măsura impusă pentru prevenirea răspândirii virusului.”, au precizat surse judiciare.
Acesta nu este primul dosar penal din Prahova. Alte 15 persoane, care au procedat similar, au pățit același lucru.
Premierul Ludovic Orban, a anunțat că pedepsele pentru cei care nu respectă normele privind combaterea răspândirii coronavirusului au fost înăsprite și că dorește modificarea Codului penal în acest sens.
În prezent, pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor pedeapsa maxim admisă de lege este de 2 ani de închisoare. Intenția este de a se crește la 15 ani de închisoare.
Ziarul de Ploiești







































