Trei, Doamne, și toți trei…

0
209

Candidatul USR PLUS la alegerile prezidențiale, Dan Barna, a declarat luni, la Ploiești, că îi invită pe contracandidații săi la prezidențiale Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă la „o dezbatere despre parcursul României”. Barna vrea „o dezbatere cinstită”, în fața cetățenilor, care să aibă loc înainte de primul tur al prezidențialelor.

„Invit în mod public și oficial și pe președintele Iohannis candidatul PNL și pe doamna Dăncilă, candidatul PSD la o dezbatere despre ce fel de Românie vrem să vedem mai departe, o Românie în care ridicăm din umeri dacă ne dispar pădurile și o Românie în care lucrurile trebuie păstrate în această logică, de pe azi pe mâine, sau o Românie modernă și o Românie performantă? Eu am niște puncte de vedere, sunt convins că și domniile lor au diverse viziuni despre cum ar trebui să arate România. Îi invit la o dezbatere deschisă, transparentă în fața cetățenilor despre cum trebuie să arate viitorul acestei țări”, a declarat Barna.

Candidatul USR spune că principalele sale obiective, în calitate de președinte al României, sunt: reforma constituțională, investiția în educație și sănătate, dezvoltarea infrastructurii.

“România are nevoie de o schimbare fundamentală azi. Prima măsură pe care o voi lua în calitate de Peședinte este modificarea Constituției pentru a-i da mai multă putere Președintelui în soluționarea crizelor politice și un rol mai activ în planificarea bugetului țării. Obiective urmate de introducerea în Constituție a inițiativei civice “Fără Penali în funcții publice” și alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Pe partea de educație propun alocarea a 6% din PIB. Mai mult, a venit vremea să unim toate provinciile istorice prin autostrăzi, fiindcă dezvoltarea vine odată cu infrastructura mare”, a conchis Dan Barna. (Ioana Radu).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here