Cazul unităților militare din Drobeta Turnu Severin, unități militare SRI , ce au fost folosite ILEGAL, în inventarea unor fapte penale, a ajuns în presa centrală.
O ROMÂNIEI întreaga se cutremură, Duicu Adrian, președintele consiliului județean Mehedinți, a fost arestat și ținut în închisoare un an, fără nicio încălcare a legii.
Mai grav, DNA și Laura Codruța Koveși, a dispus arestarea lui Duicu, Ponea și Popescu, doar din cauza faptului că PDL-ul și Băsescu au pierdut alegerile de două ori în Mehedinți din cauza lui Duicu Adrian.
Bomba este însă în partea a doua a documentului, când Laura Codruța Kovesi face beneficiar secundar SRI-ul lui Florian Coldea.
Practic, „zeița anticorupției” și-a făcut serviciu secret, încălcând grav Constituția României.
Asta înseamnă fără dubiu că, viața privată și viața politică, a fost înregistrată: ambiental, filmată fără nicio respectare a legii și SRI-ul a trunchiat frânturi din episoade zilnice, normale, ale unor oameni normali, și printr-un montaj tehnic, au apărut acuzații ale beneficiarului secundar SRI, ce nu au existat în realitate!
Pe înțelesul tuturor, simplu și clar: arestarea lui Duicu a fost făcută pe fapte ce nu există în realitate-INVENTATE!
Teoria este susținută și de faptul că, Viorica Costiniu, l-a găsit pe Duicu Adrian nevinovat și că a făcut un an închisoare fără nicio vină!
De asemenea grav și observ că nimeni nu sesizează REALITATEA din Mehedinți!
După ce s-a dovedit că SRI Mehedinți a distrus viețile unor familii nevinovate, fiind înregistrate și decese colaterale și cazuri grave de îmbolnăvire, din cauza stresului iscat de anchetele secrete, Serviciul Român de Informații Mehedinți a fost desființat și practic dintr-un Inspectorat întreg de angajați SRI, în Drobeta Turnu Severin a rămas un amărât post control!
Să nu se uite faptul că, prin încălcarea Constituției României, inspectorul șef al IPJ Mehedinți, Ștefan Ponea și-a pierdut cariera de polițist ocupată prin concurs!
Duicu Adrian, nevinovat și ilegal, a fost schimbat din funcțiile alese în urma votului liber exprimat al cetățenilor din Mehedinți, (președintele Consiliului Județean Mehedinți, Președintele PSD Mehedinți și Liderului Aleșilor Locali din România), iar mai grav, beneficiarii secundari ai acestei MIZERII de justiție STALINISTĂ, au ocupat funcțiile rămase vacante, prin colaborare cu cei ce au aranjat arestările ilegale și INVENTATE!
De asemenea, victimă al acestui abuz grosolan al Laurei Codruța Koveși, este și președintele PSD Orșova, a cărei familie și afacere a fost distrusă și ștearsă de pe fața pământului.
Vorbim cu regret despre o telejustiție, ce a angrenat artificial și mincinos, până și presă din România odată cu cea mai importantă unitate de protecție a României, SRI, plătit de noi contribuabili, să fim apărați de adevărate pericole împotriva țării , a devenit o unealtă de presiune și represiune politică, după bunul plac al unei tabere care vroia controlul cu orice chip în România!
Cine mai poate acum îndreptarea vieții acestor oameni?
Și cine îi poate trage la răspundere pe cei implicați?
Sunt personaje cocoțate și în prezent pe funcțiile rămase vacante din cauza colaborării cu securitatea și decid în defavoarea dorinței unui întreg județ!
De asemenea sunt personaje cheie ce au fost folosite ,,cârtiță,, și care au dat declarații verbale mincinoase SRI-ului și DNA-ului, doar să fie puse pe funcții publice… (A. GHICIULESCU).





































