
Competitii sportive in scop caritabil la Ploiesti. Participanții, dar și cei care nu poarticipă, pot dona pentru șase proiecte.
Plecând de la ideea de mişcare, dobândim unitate şi vizibilitate în comunitate. Iar acest lucru este valabil pentru fiecare parte implicată în #supercursafapelorbune.
Evenimentul are loc pe 9 iunie la Parcul Municipal Ploiești Vest, de lângă stația CFR.
25% din taxa fiecărui alergător se duce către unul dintre cele 6 proiecte prahovene înscrise.
Descoperă proiectele care au nevoie de susținere financiară aici: SEMIMARATON PLOIESTI
Până pe 31 mai te poți înscrie la una dintre cele 4 curse ale
competiției:
- Semimaraton – cursă individuală de 21 de km
la care se pot înscrie doar persoanele peste 18 ani, iar minorii între 16 și 18
ani doar dacă sunt legitimați la un club sportiv, taxa fiind de 75 lei/persoană - Semimaraton – cursă în ștafetă de 21 de
km. Grupurile pot fi formate din 2 sau 4
persoane, iar taxa este de 75 lei/persoană. - Cros –
cursă de 3 km unde se poate înscrie orice persoană peste 14 ani, taxa
fiind de 50 lei/ persoană - Cursa familiilor – cursă de 1 km unde se pot
înscrie grupuri care sunt sau se simt a fi o familie (maxim 5 membri/familie).,
taxa fiind de 30 lei/familie.
Citește regulamentul de participare a alergătorilor
și apoi te poți înscrie completând acest formular.
Fiecare alergător primește kit-ul
alergătorului ( număr personalizat, cip cronometrare (doar pentru cursa de
Semimaraton stafetă și individual), acces la punct de hidratare start/finish și
pe traseu, diplomă, medalie, cadouri de la sponsori/ organizator), iar tricoul
oficial al competiției se poate achiziționa separat pentru 15 lei.
Semimaratonul Ploieşti 2019 îşi doreşte să strângă laolaltă: persoane pentru
care alergatul este un stil de viaţă, familii cu copii care percep alergatul ca
pe un timp petrecut cu folos împreună, persoane care vor să se implice activ în
suştinerea unei cauze, ONG-uri şi grupuri de iniţiativă care au nevoie reală de
ajutor şi susţinere financiară, companii, corporaţii şi antreprenori locali şi
nu numai care vor să se implice în procesul de fundraising.
Semimaraton Ploiești este un eveniment sportiv filantropic organizat de către Fundația Comunitară Prahova, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești, Romanian-American Foundation, Friends For Friends Foundation și al partenerilor locali.
Ziarul de Ploiești






































