EXCLUSIV/POLITISTII DE LA IPJ ILFOV SI DE LA POLITIA LOCALA BRANESTI AU INTRAT SI IN “VIZORUL” Consiliului Național de Combatere a Discriminarii

0
972

In ceea ce privește modul de conduită civică a domnului Anghel Mihai, mai ales postarile acestuia pe rețeaua publică de socializare Facebook, deja celebrele mesaje cu limbaj de „cocalar”…..vă facem cunoscut faptul că, Consiliul Național de Combatere a Discriminarii a admis sesizarea doamnei Serban Victoria, aceasta făcând obiectul unui nou dosar. (In cadrul CNCD se află spre soluționare un dosar din data de 06.06.2018 în care domnia sa,”celebrul ” Anghel Mihai a fost cercetat).

Mentionam ca, in “vizorul” CNCD sa află atat cel care a postat, cât și „desteptii ” care au dat like   (doar polițiștii naționali și locali) căci sunt „deștepți la grămadă”).

Am făcut aceste precizări în speranța că vor citii și domnii polițiști din cadrul IPJ Ilfov și Politia Locala Branesti. Am ajuns sa facem educație civică “domnilor” polițiști? Suntem curioși sa vedem dacă Primarul comunei Branesti se sesizează cu privire la conduita „politistilor locali din ograda sa”! Va face sau nu, obiectul unei cercetari disciplinare a polițiștilor locali, având în vedere faptul că, doi dintre ei se aflau în timpul serviciului? Sau poate face parte din atribuțiile de serviciu pe raza teritorială de competență, să dea like atunci când doi foști colegi sunt injurati și umiliți public prin intermediul rețelei de socializare Facebook!!! Bravo domnilor polițiști…..halal exemplu de conduită! Vom reveni cu surprize mari de la parchet.(Cristina T.).

Articolul EXCLUSIV/POLITISTII DE LA IPJ ILFOV SI DE LA POLITIA LOCALA BRANESTI AU INTRAT SI IN “VIZORUL” Consiliului Național de Combatere a Discriminarii apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here