Procuror, buna reputatie. Ma declar nul

0
604

Este greu de inteles ce mecanisme, ce interese au stat la baza modificarii Ordonantei 7. Cat de tare au deranjat prevederile ei initiale, incat procurorii sa iasa in strada si sa protesteze, alaturi de niste judecatori slabi de inger, care s-au dat de gol ca sunt usor de santajat? Nu stiu cati dintre protestatari chiar erau procurori autentici, intrati in paine. Pareau o adunatura de studenti la Drept, care nu depasisera dilema teribila a meseriei lor: Dreptul are legatura cu dreptatea?

Ce usor si-a rezolvat nemutumirile tagma procurorilor

Pancartele pe care le purtau in maini ii dadeau de gol ca habar nu aveau pentru ce protesteaza. „Constitutie”, „Dreptate”, „ Independenta”, fara alte explicatii. Ii dadeau de gol ca iesisera pe treptele tribunalelor la comanda, mai ales ca veneau televiziunile sa ia imagini si Romania urma sa vada ca ei sunt o voce. Vocea cui?

Casta care incalca legea

Cuvintele insirate pe colile format A 4 se pot interpreta si asa cum nu le place. „Respectam Constitutia, facem dreptate si suntem independenti, asa cum a stabilit guvernul PSD in Ordonanta 7”. Cine sa le explice ca inteligenta fara modestie este periculoasa, iar limba romana este o capcana? Acum, se cunosc protagonistii. Colegii, vecinii, prietenii si rudele ii recunosc dupa imagini. Daca cineva ar avea curiozitatea sa-i identifice si sa rascoleasca prin arhivele SIPA sau printre dosarele transferate de la DNA la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie cred ca ar avea mari surprize. Cati dintre ei sau parintii lor, caci in familiile astea justitia se ia pe piele, la nastere, ei bine, cati au avut sau inca mai au capastrul aruncat in cap? Si atunci, cum sa nu iasa in strada, la proteste, daca goarna a sunat adunarea? Nu are importanta ce drepturi se revendica, oricat ar fi de absurde, ei raspund mereu prezent. Casta lor privilegiata, zice-se ca ar reprezenta o forta. Poate forta care incalca legea.

Cel mai prost spectacol de teatru

De la bun inceput am spus, si nu am fost singurul, ca protestul lor este ilegal. Nu au voie sa faca greva, iar pentru asta se aplica sanctiuni cu amenda sau cu inchisoare de pana la un an. Si ce daca? Degeaba au incercat sa denatureze sensul termenului, sustinand ca, de fapt, este o suspendare a activitatii. Toate dictionarele limbii romane descriu sintagma asta in spatele careia s-au ascuns ca fiind greva. Cred ca in romana pentru procurori termenul este intraductibil, din moment ce au tinut-o inainte cu demersul lor absurd. Apoi, in hora au intrat si actorii, care cereau ce? De principiu, demisia lui Tudorel Toader, dar nimic nu ma obliga sa cred ca vreunul dintre ei chiar citise Ordonanta 7. Si chiar daca o fi citit-o, a si inteles-o? A fost cel mai prost spectacol pus in scena de nume cat de cat reprezentative ale teatrului romanesc. Si, in egala masura, cel mai prost interpretat.

Sejur la puscarie

Linistea s-a instalat abia dupa ce Ordonanta 7 a fost modificata. A se intelege ca a fost intinsa pe butuc, transata cu satarul si batuta cu ciocanul de snitele, sa se subtieze. Atat de mult, incat sa alunece mai usor pe gatul magistratilor. Te intrebi, fireste, de ce a mai fost facuta? Ca sa fie schimbata cu una in care nu mai regasesti mare lucru? Daca Ordonanta, in forma ei initiala, ajuta la imbunatatirea legilor justitiei, acum la ce mai ajuta, cand nu a mai ramas lucru din ea? Cum de a cedat PSD presiunilor puse de niste magistrati care ar fi trebuit, conform legii, sa ia o scurta pauza in puscariile patriei?

Romanii, slugi adorabile

Multi spun ca PSD a fost avertizat ca sarit calul cu initiativa asta. Ca de afara au venit semnale ca ar fi bine sa se puna capat mascaradei cu numirile de procurori, de judecatori, in forma prevazuta de Ordonanta. Poate asa e, nu am de unde sa stiu, dar rezultatul arata ca nu este exclus. Dar mai arata si ca PSD isi dovedeste nu slabiciunea, ci neputinta. Chiar nu are capacitatea de a-si impune propriile legi gandite pentru a fi puse in practica, nu pentru a fi aromate si fardate in cazul in care se supara Occidentul? Coalitia de guvernare pare a nu fi dispusa sa inteleaga ca, la nivel de electorat, gestul de a modifica Ordonanta se traduce prin frica de a nu supara niste stapani. Stapani care, in continuare, incearca sa ne convinga ca suntem niste slugi adorabile, dar sa-i lasam pe ei sa ne conduca. Pai daca asa stau lucrurile, PSD de ce a mai fost votat?

I-au inlesnit drumul Codrutei Kovesi

Poporului de nestiutori nu ii pasa cum se fac numirile la Parchete, ce vechime trebuie sa aiba candidatii si alte alea. Dar nu ii suna deloc bine ca s-a renuntat la criteriul bunei reputatii. Procurorul poate fi oricum, de acum inainte. Si betiv, si curvar, si cartofor, samsar de opere de arta, de masini sau de case, misit la orice combinatie din care sa-si ia comision. Trecutul lui profesional? Hai sa fim seriosi, ca nu despre asta e vorba in Ordonanta 7. A disparut orice referire la buna reputatie. Cat de simplu si frumos i s-a inlesnit Codrutei Kovesi drumul spre tot ce ar vrea sa faca in procuratura. Din moment ce legea nu ii mai cere buna reputatie, de ce nu ar promova pana la functia de procuror-sef intergalactic? Macar atata lucru sa faca si PSD pentru ea. Procurorii cu buna reputatie deja se pot declara nuli. Nu mai au cautare. (Valentin Boeru).

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here