Cum sa alegem cele mai potrivite ceasuri barbatesti in funcție de zodie

0
1086

Atunci când oferim drept cadou obiecte de valoare, realizate pentru a rezista uzurilor timpului și schimbărilor din modă, trebuie, în primul rând, să ne raportăm la personalitatea celui care va primi un astfel de cadou. Așa se întâmplă când ne gândim să dăruim ceasuri bărbătești  celor mai importante persoane de sex masculin din viața noastră, precum iubiții, prietenii, tații, bunicii și așa mai departe. Dacă avem vreo îndoială în momentul în care ne îndreptăm spre un astfel de cadou, ar trebui să ne gândim că în fiecare bărbat a existat la un moment dat un băiețel care a admirat ceasuri bărbătești de la încheieturile taților și ale bunicilor, visând la propriul său ceas, ca la o etichetă a eleganței și a masculinității.

După cum bine știm, fiecare persoană în parte e unică, însă există trăsături comune, date de anumite categorii în care ne-am născut. Una dintre acestea ar fi zodia sub care ne-am născut și, credeți-mă pe cuvânt, acest criteriu este unul care, în mod foarte probabil, nu va da greș atunci când îl folosim pentru a alege ceasuri bărbătești mulate pe personalitatea celor care urmează să le poarte.

Astfel, dacă vom alege ceasuri bărbătești pentru zodiile de pământ, adică Taurul, Fecioara sau Capricornul, ar fi bine să ne îndreptăm spre modele foarte practice si clasice, deoarece acestor zodii nu le place să iasă mult în evidență. Ele au un simț practic foarte dezvoltat și sunt de părere că eleganța este cea din lucrurile simple.

Când alegem dintre mai multe modele de ceasuri bărbătești pentru un domn născut în zodie de aer – Gemenii, Balanțele și Vărsătorii – trebuie să ne orientăm spre cele mai inovative și mai noi modele, întrucât aceste zodii sunt ahtiate după tot ceea ce este nou și excentric.

Cele mai potrivite modele pentru zodiile de apă – Rac, Scorpion și Pești – sunt cele extrem de elegante și sobre, care să marcheze nota misterioasă din personalitatea acestora.

Iar pentru cei născuți în zodiile de foc – Berbec, Leu și Săgetător trebuie să ne orientăm spre ceasuri bărbătești masive, cât mai masculine, care să exprime nota hotărâtă și dinamică a personalității acestor zodii.

Prin urmare, astfel de achiziție poate fi bulversantă, deoarece, chiar și la o primă căutare pe Google, găsim nenumărate modele de ceasuri bărbătești care ne iau ochii, însă toate acestea sunt extrem de diferite unele de celelalte. Nu putem alege ceasuri bărbătești drept cadouri doar în funcție de ultimele tendințe în modă și de propriile noastre gusturi. Acestea sunt obiecte extrem de personale, care trebuie să reflecte personalitatea celui care le poartă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here