DNA cere 15 ani de inchisoare pentru fostul primar Radu Mazare

0
358

DNA cere 15 ani de inchisoare pentru fostul primar Radu Mazare. Solicitarea a fost anunțată la Înalta Curte, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a terminat de audiat, luni, inculpații și martorii din dosarul retrocedărilor de terenuri, în care apar, printre alţii, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Cristi Borcea şi Dragoş Săvulescu.

În cadrul dezbaterilor, procurorul DNA a cerut condamnarea lui Radu Mazăre la o pedeapsă orientată spre maxim, limita superioară pentru infracţiunile comise de fostul primar fiind de 15 ani.

Procurorul a mai explicat că, în cazul lui Radu Mazăre, faptele se prescriu în iulie 2023.

Instanța a anunţat, însă, că va amâna pronunţarea sentinţei în acest dosar.

Dosarul se află în faza de apel, după ce Radu Mazăre a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2017, la 4 ani de închisoare cu suspendare.

În acelaşi dosar, Nicuşor Constantinescu, fost preşedinte al CJ Constanţa, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, aceeaşi pedeapsă primind şi Dragoş Săvulescu, fost acţionar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti.

În schimb, Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost achitat.

Potrivit rechzitoriului DNA, în perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, au fost retrocedate ilegale suprafețe mari de teren intravilan, care valorează 114 milioane de euro. De altfel, aceasta este și valoarea prejudiciului imputat, din care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro – prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

„Patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan, în valoare de 114 milioane euro. (…) În mod legal, a fost revendicată suprafaţa de 309.549 mp, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată – aproape un milion de metri pătraţi”, susţin anchetatorii.

Ziarul de Ploiești

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here