Focuri de arma pentru prinderea unui hot din orasul Sacele

0
836

Brasov: Focuri de arma pentru prinderea unui hot din orasul Sacele. Incidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o casă aparținând ceangăilor.

În jurul orei 01:55, polițiști din Brașov și Săcele, aflați în patrulare, au fost sesizați de către o persoană că un geam al Casei Fundației Ceangăilor a fost spart.

Drept urmare, a fost intensificată activitea în zonă.

La un moment dat, polițiștii au observat o persoană ascunsă în spatele clădirii aparținând unei societăți comerciale, moment în care aceasta a fugit, refuzand să se supună solicitării de a se opri.

Ca să scape, suspectul a încercat să îl lovească pe un polițist cu un topor pe care îl avea asupra sa.

În replică, agentul a tras cu pistolul din dotare, două focuri în plan vertical.

După o urmărire de aproximativ 2 km, suspectul a fost încolțit. În urma somațiilor, el a aruncat toporul din mână, fiind imobilizat și condus la sediul Poliției Municipale Săcele.

În urma verificărilor s-a stabilit că, dintr-o magazie aflată în curtea fundației au fost sustrași mai multi paleți cu lemne. De asemenea, a rezultat că, în aceeași noapte, persoane necunoscute au încercat să sustragă bunuri din magazia aparținând altei societăți comerciale din aceeași zonă.

Valoarea totala a prejudiciului este de aproximativ 7000 lei.

Bărbatul cu toporul a fost identificat, fiind în vârstă de 35 ani, din Săcele.

El a fost reținut pentru 24 ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de tâlhărie calificată, tentativă la furt calificat și ultraj.

Astăzi, Judecătoria Brașov a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 zile.

Ziarul de Ploiești

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here