De aproape 30 de ani suntem mințiți cu nerușinare de politicieni că „trăim într-un stat de drept”… că avem drepturi și libertăți fundamentale pe care „statul le ocrotește”, precum: „dreptul la justiție”, „dreptul la protecția familie”, „dreptul la o locuință”, „drepturile copilului de a se dezvolta armonios și la educație”, „dreptul la muncă” etc., conform Constituției României…
Toate aceste drepturi sunt spulberate de „blonda sentimentală” de la PSD, Carmen Dan și gruparea ei de falși polițiști din Aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne care luptă cu înverșunare să distrugă și să ucidă pe orișicine se împotrivește sistemului: vechi, comunist, putred și profund corupt care a acaparat această instituție din M.A.I.
Începând cu anul 2009, clanul Băsescu (PDL) împreună cu clanul Geoană (PSD) și-au dat mâna și au trecut la distrugerea societății românești prin: tăieri de salarii și pensii, desființarea locurilor de muncă, creșteri de taxe și impozite pentru distrugerea societăților comerciale românești ș.a.m.d. Mulți români și-au pus ștreangul de gât iar cei mai mulți și-au luat lumea în cap plecînd ca sclavi la străini. Cei rămași în „România: liberă, modernă și democrată” au rămas să supraviețuiască… să își târască zilele de azi pe mâine și să lupte, cum poate, cu clanurile mafiote de politicieni avari și corupți și găștile lor bine închegate în instituțiile și autoritățile statului. De fapt, românii sunt prea săraci fiindcă nu reușesc să îi sature pe cei bogați.
Mijloacele de luptă democratice sunt nu doar anevoioase ci și obstrucționate de legea făcută anume să nu protejeze cetățeanul, omul simplu, onest, de bună credință. Degeaba ai dreptul să petiționezi căci răspunsurile sunt contrare Legii (refuzuri nejustificate și nemotivate, ilegale)… iar dacă mergi în instanță trebuie să aștepți cam un an de zile să vezi hotărârea judecătorului… căci instanțele de judecată sunt sufocate de plângeri care privesc nu doar norme ce se contrazic între ele ci și drepturi încălcate… dacă mai aștepți și pentru o hotărâre a Curții Constituționale sau Înaltei Curți de Casație și Justiție, timpul se prelungește cu încă cel puțin doi ani de zile… căci s-a ajuns în situația ca cele două instanțe să își expună opiniile în aproape toate cauzele aflate pe rolul instnațelor de judecată ordinare. În România „modernă și democrată” au rămas puțini profesioniști și oameni de bine care sunt binecunoscuți de servicii doar pentru a fi: hărțuiți, intimidați, obstrucționați, din păcate.
Ucigașii din Ministerul Afacerilor Interne nu admit ca cineva (oricine ar fi acea persoană) să nu facă „ce vrea șeful”. Împotriva abuzurilor, abuzatorilor, ilegaliștilor și infractorilor din M.A.I. nu trebuie să fie nimeni „Crima organizată cu epoleți” care a cuprins întreg Aparatul central al M.A.I. știe foarte bine cum să fenteze Legea și cum să inducă în eroare judecătorii și procurorii… mai ales că o parte dintre magistrați provin din „consiglierii juridici” ai M.A.I., indivizi cu creierul spălat, obedienți, inculți pentru care: dragostea de șef reprezintă Legea. Doar ea, „crima organizată cu epoleți” din structurile suport creează cele mai multe conflicte pentru ca judecătorii să fie cât mai încărcați de dosare pe care să nu aibe timp să le studieze minuțios și să le judece în acord cu drepturile fundamentale ale omului, tratatele internaționale la care România este parte, Constituția…
Iar atunci când cineva deranjează această grupare de crimă organizată cu epoleți condusă exclusiv de „plângăcioasa televizată” Carmen Dan, „politiciancă” ce promite reformarea M.A.I. și respectarea drepturilor angajaților doar „pe sticlă”, răzbunarea acesteia nu are limite: adulți, copii, bătrâni toți trebuie să dispară… să moară.
În anul 2009, după aproape 9 ani de zile de când se tot chinuia M.A.I.-ul să construiască un bloc de 8 nivele, cu 3 scări, în Bulevardul Mircea Vodă nr.39 din București fiindcă se furau materialele ca în codru pentru vilele „baștanilor cu epoleți”, în luna iulie a anului 2009 blocul a fost finalizat și s-a trimis repartiția către structuri. Blocul nu era racordat la utilități… la nimic fiindcă „nu are bani ministerul”. O clădire cu „cavouri” se putea numi atunci. Și, pentru că „șmecherii cu epoleți”nu mai aveau loc să ocupe, blocul a fost transformat de ex-ministrul internelor, Dan Nica, în „bloc de locuințe de intervenție” chiar dacă nu îndeplinea condițiile prevăzute de Legea locuinței nr.114/1996: Articolul 54 Locuințele de intervenție se realizează o dată cu obiectivul de investiție și se amplasează în incinta acestuia sau în imediata apropiere. Printre șmecheri s-au numărat (și încă se mai numără) și ex-secretarul general adjunct al M.A.I. Cristina Dobrițoiu (fiica ex-ministrului liberal Dobrițoiu Corneliu), Stoica Ion ex-secretar general M.A.I., actualii secretari generali adjuncți ai M.A.I.: Melnic Valentin și Nica Giani… șmecheri chiar și șeful Jandarmeriei Giurgiu) au reușit să obțină contracte de locațiune în blocul cel nou pentru… propriile odrasle. „Că erau la facultate și nu aveau unde să stea” … Și în prezent, aceste locuințe sunt destinate „doar șefilor” și doar acelor slugi deosebit de inculte și obediente nicidecum „fraierilor” din structurile operative. Cam aceștia sunt „oamenii sărmani” și „adevărați polițiști de stradă” care răspundeau și răspund „Prezent!” exclusiv la chemarea politicului.
Așadar, șmecherii din structura de logistică au furat banii statului necesari inclusiv pentru racordarea „blocului cu locuințe pentru intervenție” la servicii și utilități fără ca cineva să aibe curajul să sesizeze acest furt grosolan. Doar „șmecherii” s-au pensionat, s-au mutat… au plecat.
Întrucât sediile M.A.I. din Piața Revoluției nr.1A, Sector 1 și str Eforie nr.3-5, Sector 5 din Capitală nu doar că sunt departe de blocul situat în bld.Mircea Vodă nr.39, Sector 3 ci au și fost construite anterior anului 2009, nicio locuință din București a statului român aflată în administrarea M.A.I. nu se circumscrie regulii impuse de Legea locuinței. Cu toate acestea, fiindcă „ministrul e suveran”, acesta semnează orice îi bagă sub nas „șobolanii” cu epoleți din structurile suport. Astfel, blocul din Mircea Vodă a fost transformat în „bloc de locuințe de intervenție” cu încălcarea legii unde doar câțiva „amărășteni” au reușit să obțină un contract de locațiune pe o durată de 3 ani. Printre cei „rătăciți” în această repartiție a fost și Alexandru Firicel, „polițist de birou” în Aparatul central al M.A.I. („căpușă cu epoleți”) și, ulterior, polițist criminalist la Secția 13 Poliție. După ce a primit repartiția, la aproape un an de zile, Alexandru Firicel s-a mutat, în interesul serviciului la Biroul Criminalistic al Secției 13 Poliție. Bineînțeles că Aparatul central al M.A.I. nu a fost de acord ca Alexandru Firicel să rămână în locuința de intervenție „colegii” din structurile suport făcînd tot posibilul să-l evacueze … până la urmă, fără succes.
În anul 2015 a fost deschis la TMB-SCAF dosarul 45639/3/2015 pentru obținerea dreptului la construire/cumpărarea unei locuințe, odată în carieră, pentru polițiști. Acțiunea nu a mai putut fi dusă la bun sfârșit fiindcă sindicalistul rebel și avertizor public, Alexandru Firicel a fost destituit din M.A.I. și poliție în semn de răzbunare al clanului condus de: ex-ministrul Oprea Gabriel – Botoș Ilie (procurorul militar renumit pentru obediența față de PSD) -Tobă Petre-Voicu Marius, „crema crimei organizate” din M.A.I. În prezent acest dosar este suspendat până la soluționarea destituirii rebelului Alexandru Firicel.
Astfel, a fost estompat un demers legitim pentru recunoașterea unui drept neacordat de M.A.I. încă de la promulgarea Legii privind statutul polițistului nr.360/2002. O recuoaștere rapidă a acestui drept ce nu a fost niciodată acordat de M.A.I., chiar de către instanțele de judecată ar fi provocat un adevărat tsunami căci toți polițiștii din M.A.I. ar fi putut solicita și dobândi acest drept constituțional și legal: dreptul la locuință.
Numai că, M.A.I.-ul nu dorește să acorde acest drept legitim pentru că nu și-ar mai putea ține „sub papuc” oamenii. Prin atribuirea unui spațiu locativ din „fondul” M.A.I. (de fapt, o locuință a statului român) ce are titlul de „locuință de intervenție”, angajatul devine și mai obedient dar și mai atent cu șeful…
Fiind prea corect și incoruptibil, „bătăuș” (pentru Alexandru Firicel nu exista șef prea mare sau prea mic ci doar vătămarea unui drept sau nerecunoașterea acestuia pentru a începe un conflict cu acei agenți ai statului care refuzau să aplice Legea), a fost destituit din M.A.I. și Poliție … destituirea la care a participat și mentorul Păscuț Emil („fost” președinte al sindicatului „Diamantul”, în prezent pensionar M.A.I. și conducătorul aceluiași sindicat din spatele marionetei Nedelcu Cătălin), fost coleg de Academie de Poliție cu Despescu Bogdan (fostul șef al I.G.P.R.). Păscuț avea nevoie de un nou experiment juridic, pe om, care să-l ajute să câștige o sumă fabuloasă de bani (în cazul în care se câștiga procesul destituirii) iar Despescu avea nevoie să dea un exemplu în rândurile sindicaliștilor integrii, onești, vocali.
Odată cu destiuirea din M.A.I. și Poliție, M.A.I. și D.G.P.M.B. au hotărât să îl arunce și afară din locuința de „intervenție” pe același Alexandru Firicel numai că judecătroia Sectorului 3 și Tribunalul București i-a trimis la plimbare căci contractul era în perioada de valabilitate (3 ani). Supărați că au pierdut și că au plătit executorul judecătoresc din banii M.A.I. (ai statului pentru o răzbunare prostească), falșii polițiști din structura juridică a M.A.I. condusă la acea vreme de Marin Lucian (în prezent șeful direcției juridice a IGPR) a formulat o cerere de evacuare silită (dosarul 9808/301/2018)… Judecătoria Sectorului 3 l-a trimis la plimbare pe Marin Lucian și gruparea lui până când se va soluționa de către instanțe, dosarul destituirii lui Alexandru Firicel (în prezent, suspendat).
Dar, pentru că falșii polițiști din structurile suport ale M.A.I. au comportament infracțional, mitoman, politicianist, în luna octombrie 2018 au revenit la Judecătoria Sectorului 3 prin aceeași Societate de executori Judecătorești Dobra, Coșoreanu și Asociații. M.A.I. „a omis” să depună la dosarul cererii de executare (evacuare) silită hotărârea instanței din 29.01.2018 în dosarul nr.9808/301/2018 prin care instanța a trimis la plimbare M.A.I.-ul… așa că, Judecătoria Sectorului 3 a admis cererea M.A.I. de executare (evacuare) silită pentru Alexandru Firicel.
În data de 14.11.2018, după ce i-a fost comunicată somația de evacuare (executare) silită de către Societatea de executori Judecătorești Dobra, Coșoreanu&Asociații, Alexandru Firicel s-a adresat societății executoare: „De ce nu au depus la dosarul cauzei de executare (evacaure) și încheierea Judecătoriei Sectorului 3 din data de 29.01.2018?” Executorul judecătoresc Stancu Marian a susținut că „nu a știut”… că „i-a băgat sub nas judecătorului doar ce i-a dat M.A.I.-ul…” exact ce trebuia ca să aprobe executarea și aruncarea în stradă a lui Alexandru Firicel, în pragul iernii: contractul de închiriere expirat în data de 04.09.2018 și care nu a mai fost prelungit (sau întocmit unul nou) în baza încheierii din 29.01.2018 fiiindcă falșii polițiști din M.A.I. – structura de logistică (Direcția Asigurare Logistică Integrată) condusă de polițiștii de birou: Peligrad Ion, Tupan Augustin și Trucă Mihai-Dan „nu au vrut”… Degeaba s-a adresat Alexandru Firicel ministrei Carmen Dan și M.A.I.-ului că aceștia stau ascunși în birourile luxoase așteptând ca Alexandru Firicel să fie aruncat în stradă cu soția și fetița de 8 ani, cu doar 3 zile înainte de 01.12.2018 (dată când orice evacuare este interzisă de Lege) dar, mai ales, „pentru sărbătorirea Unirii tuturor Românilor lor” nicidecum a tuturor românilor (inclusiv cei care îi critică și le evidențiază incompetența, abuzurile, ilegalitățile).
Astfel, fără domiciliu, răzbunarea falșilor polițiști și a secretarei blonde este complinită căci Alexandru Firicel nu va mai putea scrie articole în presă despre corupția, inculții și corupții din M.A.I., nu va mai putea merge la instanță să își susțină punctul de vedere și să revină, eventual, în M.A.I. prin deciziile instanțelor) …
Ceea ce mulți oameni nu știu este că, au dreptul la un domiciliu. Iar acest drept este protejat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Bineînțeles, chiriașii trebuie să își achite contribuțiile datorate cu titlu de servicii, utilități, chirie și să nu perturbe liniștea celorlalți locatari. Însă, când deranjezi corupții care conduc statul român (cu precădere cei din M.A.I.), nicio Convenție sau Lege nu te mai poate proteja, din contră: mint judecătorii cu o nesimțire ieșită din comun… iar executorii judecătorești au tot interesul să îți bage mâna în buzunar fiincă „așa vrea creditorul”.
Codul de Procedură Civilă instituie câteva reguli pe care persoana evacuată (executată) silit: depunerea contestației la instanța de judecată într-un termen de cel mult 15 zile unde se poate solicita inclusiv suspendarea executării silite, dar numai pentru motive temeinice precum faptul că în perioada 01.12-01.03 nu se pot face evacuări decât dacă creditorul (proprietarul) dovedește că nu are unde locui. Se mai poate solicita instanței de judecată suspendarea provizorie a executării silite. În acest caz debitorul (chiriașul) trebuie să achite o cauțiune care pornește de la suma de 1.000RON. fără plata acestei cauțiuni și a taxei de timmbru în cuantum de 50RON judecătorul nici nu se uită la dosar… așa zice legea (articolul 678 și 717 Cod Procedură Civilă) iar judecătorul judecă doar în baza Legii (articolul 124 Constituție). Suspendarea provizorie se judecă în regim de maximă urgență.
Alexandru Firicel a contestat la instanță, prin mijloacele oferite de Lege, această execuție venită din partea falșilor polițiști din Aparatul central al M.A.I. conduși de secretara teleormăneancă blondă și „reformatoare” prin „lacrimi de crocodil televizate”, Carmen Dan, indivizi care comit ilegalități, crime și apoi se ascund pe sub birouri. A arunca oameni afară din locuință în pragul iernii nu are nicio treabă cu protecția statului ci doar cu răzbunarea unor funționărași lași și inculți care, culmea, mai sunt și plătiți pentru obținerea de răzbunări personale.
Până la urmă, judecătorii vor observa că șmecherașii cu epoleți din structurile suport ale M.A.I.-ului tâlhăresc nu doar banii de la bugetul de Stat ci și proprii angajați pentru propria lor îmbogățire … căci Adevărul nu va putea fi niciodată menținut ascuns ci doar întârziat. (Redactia Incisiv de Prahova).
N.R. De regulă, românii nu se luptă cu statul român ci cu o armată de funcționărași din instituții și autorități care sunt: răi, inculți, răzbunători, incompetenți, numiți politic („după asemănarea tatălui”) și care consideră că funcția publică pe care sunt încadrați „le oferă puteri dumnezeiești”: „îl facem p’ăsta, că m-a enervat/l-a enervat pe: șef, țiitoarea șefului, nepotul prietenului vărului meu” ș.a.m.d.
JURISPRUDENȚĂ C.E.D.O.
- ”Pierderea locuinței familiale este nu numai de natură să aducă atingere în mod grav dreptului consumatorilor (Hotărârea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 61), ci totodată pune familia consumatorului vizat într‑o situație deosebit de fragilă (a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții Sánchez Morcillo și Abril García, EU:C:2014:1388, punctul 11). În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, pe de o parte, că pierderea unei locuințe este una dintre cele mai grave atingeri aduse dreptului la respectarea domiciliului și, pe de altă parte, că orice persoană supusă riscului de a fi victima unei astfel de ingerințe trebuie în principiu să fie în măsură să solicite examinarea proporționalității acestei măsuri (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea McCann împotriva Regatului Unit, nr. 19009/04, § 50, Curtea Europeană a Drepturilor Omului 2008, și Hotărârea Rousk împotriva Suediei, nr. 27183/04, § 137). În dreptul Uniunii, dreptul la locuință este un drept fundamental garantat de articolul 7 din cartă care trebuie luat în considerare de instanța de trimitere în cadrul aplicării Directivei 93/13.”, se arată în motivarea Cauzei c-34/13 a Curtii de Justitie a Uniunii Europene Kusionova vs. Smart capital.
„În prezenta cauză, Curtea constată că deciziile autorităţilor naţionale au fost întemeiate numai pe concluzia că reclamanta nu avea niciun drept pentru a ocupa apartamentul potrivit dreptului intern. Prima instanţă a statuat în mod expres că deşi poziţia reclamantei este foarte dificilă, decizia sa trebuie să fie bazată exclusiv pe legea aplicabilă. Instanţele naţionale s-au mulţumit cu constatarea că ocuparea de către reclamantă a imobilului nu avea nicio bază legală, fără a mai analiza proporţionalitatea măsurii ce urma să fie aplicată. Garanţiile prevăzute de Convenţie impun ca ingerinţa în dreptul reclamantei la respectarea domiciliului să nu fie bazată doar pe lege, ci trebuie să fie şi proporţională în lumina art. 8 par. 2 cu scopul legitim urmărit, având în vedere circumstanţele deosebite ale cauzei. Mai mult, nicio dispoziţie legală din dreptul intern nu trebuie interpretată şi aplicată într-o manieră incompatibilă cu obligaţiile Croaţiei de a respecta Convenţia (a se vedeaStanková c. Slovaciei, anterior citată).
În această privinţă, Curtea aminteşte că pierderea locuinţei de către o persoană este o formă extremă a ingerinţei în dreptul la respectarea domiciliului. Orice persoană ce riscă o restrângere atât de gravă trebuie în principiu să poată cere unui tribunal independent să stabilească proporţionalitateaşi rezonabilitatea măsurii prin prisma art. 8 din Convenţie, chiar dacă, potrivit dreptului intern, dreptul său de a ocupa un imobil s-a stins (a se vedea McCann c. Regatului Unit, nr. 19009/04, par. 50, 13 mai 2008).
În circumstanţele prezentei cauze, reclamanta nu a beneficiat de o astfel de posibilitate. Drept urmare, prin lipsa garanţiilor procedurale adecvate, a existat o încălcare a art. 8 din Convenţie.”
- În cauza Rousk contra Suediei(2013) Curtea de la Strasbourg a reținut următoarele aspecte:
– pierderea domiciliului este una dintre cele mai extreme atingeri aduse dreptului de respect al domiciliului, iar orice persoană care s-ar afla în fața unui astfel de risc ar trebui, în principiu, să aibă analizată proporționalitatea acestei măsuri de către o instanță independentă ce va aplica [direct] principiile stabilite de articolul 8 CEDO, așa cum a fost interpretat de către Curtea de la Strasbourg (paragr. 137 cu trimitere la precedentul McCann, paragr. 50);
– Curtea, deși admite faptul că, în anumite situații, Statul poate fi nevoit să execute și să vândă silit o proprietate, inclusiv pe cea care ar reprezenta domiciliul justițiabilului, cu scopul de a asigura plata unor taxe, susține că astfel de măsuri trebuie să fie puse în executare într-o manieră prin care să se asigure observarea și protecția corespunzătoare a dreptului de a avea un domiciliu ;
– Curtea nu e convinsă că reclamantul a beneficiat de o protecție corespunzătoare, din moment ce: atunci când evacuarea a avut loc, autoritatea statului cunoștea faptul că numai o sumă infimă rămăsese a fi executată silit, iar cauza prin care reclamantul atacase maniera de calcul a datoriei fiscale era încă în curs de judecare, nefiind pronunțată o decizie definitivă și irevocabilă;
– Curtea consideră că, pentru a se asigura că mecanismele de atac și garanțiile procedurale existente în dreptul intern au fost disponibile și suficiente, nu numai în teorie ci și în practică, evicția ar fi trebuit să fie amânată până ce cauzele pendinte ar fi fost soluționate. (paragr. 139 cu trimitere la Mifsud c. Franței (dec.) [GC], no. 57220/00, § 15, ECHR 2002‑VIII).
Curtea consideră că atât articolul 8 CEDO a fost încălcat, cât și articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
- Cauza McCann contra Marii Britanii(2008)
Curtea a statuat, în această cauză, faptul că pierderea unei locuinţe este una dintre cele mai extreme forme de ingerinţă în dreptul la respectarea domiciliului (ratio decidendi reluat și în Rousk sau Zehentner). Orice persoană, care riscă să fie victimă în acest sens, trebuie, în principiu, să poată obţine examinarea proporţionalităţii acestei măsuri de către o instanţă independentă, în lumina principiilor relevante ce rezultă din articolul 8 al Convenţiei, chiar dacă dreptul său de a ocupa locuinţa a încetat prin aplicarea dreptului intern (paragr. 50).
De asemenea, Curtea a arătat că, în cadrul procedurilor sumare din Marea Britanie, cum ar fi cele introduse împotriva reclamantului, instanța de executare nu era autorizată, în temeiul dreptului intern, să examineze chestiunile ce ţin de proporţionalitatea ordonanţei de evacuare, decât în cazuri excepţionale. Drept consecință, Curtea a concluzionat că posibilitatea oferită reclamantului de a solicita un control judiciar şi de a obţine ca instanţa să examineze legalitatea şi caracterul rezonabil al deciziilor luate de autoritatea locală nu au constituit o “garanţie procedurală” care, în temeiul articolului 8, este necesară pentru ca să poată fi evaluată proporţionalitatea ingerinţei, iar, în cazul speţei, procedura de control judiciar, cum ar fi luarea în posesie, nu a oferit nicio posibilitate unei instanţe independentesă examineze dacă pierderea domiciliului reclamantului a fost proporţională, în temeiul articolului 8 § 2, cu scopul legitim urmărit (paragr. 53). Astfel, reclamantul a fost deposedat de domiciliul său fără să fi avut cea mai mică posibilitate de a obţine evaluarea proporţionalităţii acestei măsuri de către o instanţă independentă, iar din lipsa de garanţii procedurale adecvate, în acest caz, a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenţie (paragr. 55).
- 5. Cauza Zehentner v. Austria, nr. 20082/02, § 54, 16 iulie 2009
„Curtea a statuat că vânzarea judiciară a casei reclamantului și evacuarea lui sunt văzute ca o ingerință în dreptul la respectarea domiciliului. În speță, casa reclamanților a fost vândută în cadrul unei proceduri de executare și evacuarea acestora a fost dispusă în cadrul acestei proceduri. Chiar dacă reclamanții nu au fost încă evacuați, un ordin de evacuare a fost emis și poate fi pus în executare în orice moment. Curtea reiterează că obligația unui reclamant de a elibera casa în care trăiește reprezintă o ingerință în dreptul său la respectarea domiciliului (a se vedea Ćosić v. Croația, nr. 28261/06, § 18, 15 ianuarie 2009)”.
- 6. Cauza Kušionová (C–34/13, Monika Kušionová vs. Smart Capital a.s., hotărârea din 10 sept 2014). Având de soluționat o întrebare preliminară a unei instanțe din Slovenia în legătură cu modul în care trebuie interpretat Dreptul Uniunii Europene atunci când, în baza unui contract despre care se presupune că ar conține clauze abuzive, se pune în executare silită un imobil care constituie locuința familială a consumatorului, Curtea de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg (CJUE) a răspuns, printr-o primă și foarte interesantă trimitere la deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg (CEDO), arătând că pierderea unei locuințe este una dintre cele mai grave atingeri aduse dreptului la respectarea domiciliului și că orice persoană supusă riscului de a fi victima unei astfel de ingerințe trebuie în principiu să fie în măsură să solicite examinarea proporționalitățiiacestei măsuri (CEDO, speța McCann vs. UK, nr. 19009/04, § 50; speța Rousk vs. Suedia, nr. 27183/04, § 137). Mai departe, CJUE a arătat că “pierderea locuinței familiale este nu numai de natură să aducă atingere în mod grav dreptului consumatorilor (Hotărârea Aziz, punctul 61), ci totodată pune familia consumatorului vizat într‑o situație deosebit de fragilă”. CJUE a adăugat că, în Dreptul Uniunii, dreptul la locuință este un drept fundamental garantat de art. 7 din Cartă care trebuie luat în considerare de instanța de trimitere în cadrul aplicării Directivei 93/13. În fine, CJUE a concluzionat că, în ceea ce privește, mai concret, consecințele provocate de evacuarea consumatorului și a familiei acestuia din locuința care constituie reședința lor principală, este important ca instanța națională competentă să aibă la dispoziție măsuri provizorii care să-i permită să suspende sau să împiedice o procedură nelegală de executare ipotecară atunci când dispunerea unor astfel de măsuri se dovedește necesară pentru a garanta protecția efectivă urmărită de Directiva 93/13. Așadar, dacă principiul răspunderii nelimitate pentru datorii ale debitorului intră în coliziune cu acest drept al consumatorului la locuința familială întrucât executarea se poartă chiar asupra acestei locuințe, iar contractul în baza căruia se efectuează executarea conține clauze abuzive, atunci principiul din dreptul nostru se înlătură de la aplicare. Legislația ajustării datoriilor (care implică și iertări de datorie) servește în mod evident unor politici sociale și economice legitime și, deci, nu este prin ea însăși (ipso facto) o încălcare a principiului garantării dreptului de proprietate privată.
