Acest individ evidențiază comportamentul lașului: este înconjurat de o sumedenie de slugi (falșii polițiști din structurile suport: IT, resurse umane, control intern, juridic, financiar-contabil etc.) care nu fac altceva decât să îi păzească spatele dar fără să știe cum. Deși „urlă strada” din lipsa de polițiști pregătiți, Voicu Marius se face că nu aude „vocile” și nu vede prin geamurile luxosului său birou (prin cele fumurii ale limuzinei de la stat nici atât) și umple birourile Poliției Capitalei cu „petarde cu epoleți”, habarniști care doar plimbă hârtii cel mult două ore pe zi (restul timpului îi găsești la: cafea, țigară, mic dejun, prânz, șuete… dar sunt „polițiști” de 8ore/zi, sâmbete și duminici, sărbători legale acasă/excursii.
Cel mai grav este că ministra internelor, Carmen Dan, habar nu are pe ce lume trăiește, lăsând „infractorii cu epoleți” din Aparatul central al M.A.I. să facă ce vor și ce știu ei mai bine: să încalce Convenția EDO și Constituția pentru a-și menține statutul de „căpușă cu epoleți”.
După ce am făcut public demersul nostru cu privire la falșii consilieri juridici și, în același timp, falși polițiști din M.A.I. (indivizi aflați în incompatibilitate, neînregistrați în tabelul organizația profesională a consilierilor juridici căci „au ei legea lor, omerta” – ordine, instrucțiuni, dispoziții interne) https://www.incisivdeprahova.ro/2018/08/12/exclusivziarul-incisiv-de-prahova-se-implica-activ-eliminarea-din-magistratura-si-avocatura-falsilor-juristi-emisi-de-m-acoperitii-din-justitie/, solicitând intrarea în legalitate a lui Donțu Mihai respectiv eliminarea acestor impostori din avocatură și magistratură, „interlopii cu epoleți” din M.A.I. au trimis, pe ascuns la „stăpânul stânei D.G.P.M.B.” sesizarea ziarului Incisiv de Prahova, cu încălcarea OUG nr.30/2007 și ale Legii nr.218/2002 întrucât Poliția Română face parte din M.A.I. … iar M.A.I.-ul emite ilegal, proeicte de „legi interne” care încalcă CEDO și Constituția, Legea dar care devin „biblia angajaților M.A.I.” după ce sunt semnate de ministrul internelor.
Adică, M.A.I.-ul creează problema (căci așa se întâmplă când nu ai ce face, activități concrete ci plimbatul hârtiilor) iar oamenii trebuie să tăbare pe capul instanțelor de judecată naționale, Curții Constituționale, Curții de Justiție a Uniunii Europene și CEDO pentru a anula nemerniciile unor inculți (ordine, instrucțiuni, dispoziții) care, culmea, sunt plătiți de la Bugetul de Stat doar pentru a crea probleme…
Așa că, falșii polițiști din Aparatul central al M.A.I.-ului au „pasat” repede problema la D.G.P.M.B. că, cică „e angajator”… în mințile acestor „iluminați” acordarea calității de „ordonator terțiar de credite” unui individ ce ocupă vremelnic o funcție publică de conducere este echivalentul Președintelui României (reprezentantul statului român, cel care promulgă Legi și emite decrete)… hm!
Mergând pe ideea acestor indivizi cum că falsul polițist și falsul consilier juridic poate reprezenta în fața instanței și „alte unități de poliție” (ce or fi alea, nimeni nu știe căci nicio Lege nu le definește), rezultă că polițisto-consilierul juridic are mai mulți angajatori. Spunem asta fiindcă M.A.I.-ul nu își recunoaște această calitate de angajator decât pentru „petardele-i” din Aparatul central… ăilalți, din celelalte structuri „sunt cu treaba lor”, dar sunt legați ombilical între ei și M.A.I. … o încrengătură de tip mafiot uzitată pentru a se pierde legăturile de crimă organizată și corupție din M.A.I.
De supărare că i-am deconspiratul „acoperitul” (Donțu Mihai) solicitând public celor avizați, să intre în legalitate, Voicu Marius&co ne spune în adresa nr.771211/02.10.2018 că Donțu Mihai „a dispărut din DGPMB”… i-or fi luat gâtul, așa cum fac mafioții când unul de-ai lor e deconspirat/îi toarnă? Sau l-au „mutat” repede, de frică?
Căci nimic din ce afirmă acești indivizi în adresa nr.771211/02.10.2018, Voicu Marius și Tudor Ionela „nu se pupă” fiindcă atât statutul consilierului juridic publicat cu modificări în Monitorul oficial nr.452/2014 și Legea nr.188/1999 prevede clar: consilierul juridic este funcționar public, cu funcție de execuție nicidecum „șef” și nici „polițist” sau militar”. iar Legea nr.514/2003 prevede clar că și consilierului juridic îi sunt aplicabile prevederile statutului avocatului (Legea nr.51/1995). Suntem convinși că cei doi (Voicu și Tudor) nu au auzit vreodată de articolul 41 teza a IIa a alineatului 1 din Constituție: ART. 41 Munca si protectia sociala a muncii (1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.
Iar profesia de consilier juridic (apără doar acele interese legitime ale angajatorului, persoană publică sau privată) pe când polițistul apără toți cetățenii și bunrile acestora, instituțiile și autoritățile publice, persoanele de drept privat, Drepturile Fundamentale ale Omului … Se vede „cu ochiul liber” această diferențiere însă, din păcate, nu se dorește să fie aplicată.
Însă, fiindcă în M.A.I. trebuie să faci numai ce vrea șeful, profesia de consilier juridic (ca dealtfel toate profesiile exercitate în această instituție de forță) fiind bagatelizată, „se milițienizează” și, astfel, se subordonează oricărui incult dar care are „școală militară/de poliție” și care e „ăl mai deștept”… se observă acest aspect și în sălile de judecată când „consilierul juridic” solicită instanțelor „un nou termen ca să semneze șeful opiniile juridice/să răspundă la interpelări”… să și le asume șeful care, dealtfel, e mai deștept decât orișicine nicidecum „consilierul juridic”.
Problema falșilor consilieri juridici (neavizați de organizația profesională, cu încălcarea deciziei C.E.D.O. Colegiul Consilierilor Juridici Argeș contra România) care ajung în: magistratură, avocatură, a rămas … indivizi inculți, (ne)incompetenți, rău-voitori ce stau ascunși sub uniforma de polițist „își iau zborul” la pupitrul magistraturii și ajung să „împartă dreptatea” … cea învățată în M.A.I.: șeful are întotdeauna dreptate și poate dispune de viața și bunurile: cetățenilor, subalternilor după bunul lui plac. Așa cum face acest Voicu Marius (și nu numai) împreună cu gruparea lui de crimă organizată (șefii de secții, sectoare, structruile suport) care conduce „stâna” D.G.P.M.B. (Alexandru Firicel – sef Departament Investigatii)..










































