In PSD se vehiculeaza mai multe nume de candidati pentru Primaria Ploiesti, în perspectiva alegerilor locale din 2020. Conform unor surse ale Ziarului de Ploiești, numele actualului președinte al organizației locale, Cristian Ganea, nu ar fi singurul luat în calcul.
Cu doar trei luni în urmă, Biroul executiv al PSD Ploiești a decis în unanimitate ca Mihai Cristian Ganea să fie candidatul PSD pentru funcția de primar la alegerile locale din 2020.
Numai că, imediat, președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, a ieșit în presă cu o variantă nuanțată, spunând că pot fi și alte candidaturi.
Iată că acest lucru se adeverește.
Conform unor surse citate de Ziarul de Ploiești, printre potențialii membri de partid luați în calcul s-au strecurat și prefectul de Prahova, Mădălina Lupea, dar și Adrian Țurcanu, directorul general al Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) și fost angajat al Primăriei Ploiești.
Lupea are la bază studii juridice și a lucrat ca procuror și, ulterior, în cadrul mai multor societăți comerciale. Din 2014 a devenit funcționar public, iar în ianuarie 2017 a fost numită prefect.
CITEȘTE ȘI: Cine este Madalina Ioana Lupea, noul prefect de Prahova, si ce avere a declarat
Țurcanu este doctor-inginer în construcții civile și a fost consilierul viceprimarului cu atribuţii de primar, Iulian Teodorescu, în perioada martie-decembrie 2015, dar și consultant al fostului preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma, pentru proiectele edilitare derulate pe fonduri europene.
Ziarul de Ploiesti








































