În urma dezvăluirilor repetate, probate, ale ziarului Incisiv de Prahova cu privire la „La Piovra” ialomițeană din care face parte și actualul „președinte” al organizației „sindicale” Diamantul, Nedelcu Cătălin (individ care a fost promovat în funcția de șef birou Investigații Criminale-IPJ Ialomița pentru a i se cumpăra „tăcerea sindicală”, membru în 2 sindicate: SNPPC și SPR Diamantul) umblă precum o stafie… e suspicios, merge în umbra zidurilor, și-a șters prieteni din lista de prieteni de pe FaceBook (exact ca nevasta șefului IPJ Ialomița, Ivan Mirona Alexandra) … nu prea mai știe cum să iasă din belele în care singur a intrat, „din prietenie” alături de familia Ivan (șeful IPJ Ialomița și soția acestuia)
Se pare că nu îi priește diamantinului Nedelcu Cătălin funcția de preș sindical pe care și-a impus-o și a impus-o și celorlați fătălăi diamantini („fiecare pasăre, pe limba ei piere”-proverb popular).
Oricum, acest individ (Nedelcu) nu a priceput nici până în ziua de azi că pensionarul Păscuț l-a luat de prost și l-a montat în scaunu-i de președinte doar ca să își facă mendrele (filozofie și experimente juridice pe oameni) de care să fie absolvit în caz de eșec… așa cum face și cu toți ceilalți „lideri” spălați pe creier de gragaragiul Păscuț.
Ca drept dovadă, după ce ziarul incisiv de Prahova a dezvăluit public că MAI-ul se rpegătește să atace deciziile favorabile ale instanțelor de judecată (https://www.incisivdeprahova.ro/2018/08/18/exclusivpolitistii-din-carton-contraataca-detrimentul-legii-si-al-politistilor-si-militarilor-din-strada-respectiv-din-frontiera/) în 24 august 2018 a fost postată o petiție chipurile compusă de Nedelcu (nu are el, săracul, atâta capacitate și miștocăreală ca Păscuț)… de fapt, e cam scrisă de pensionarul Păscuț și care se bazează pe aceași circulară publicată de Incisiv de Prahova în urmă cu mai bine de o săptămână: 339029/13.08.2018. De fapt, în afară de petiții prostești nu prea mai au ce face. Cică auzi întrebare „de jurist deștept”: „2) Care este ratiunea pentru care Directia Generala Juridica a solicitat centralizarea acestor hotarari si urmareste sesizarea Parchetului General in vederea declansarii unui recurs in interesul legii?” sau „5) Mai cunoasteti si alte autoritati centrale, in afara MAI, care refuza sa puna in aplicare, din oficiu, decizia CCR 794 din 2016?”
Ăla/ăia care a/au conceput această inepție proști de băune căci în situațiile în care sunt hotărâri contradictorii ale instanțelor de același grad trebuie sesizat completul ÎCCJ-RIL (art.513 și 514 Cod Procedură Civilă). Dar, ceea ce nu știu „deștepții diamantini” este conținutul art.517 alin.(2) Cod Procedură Civilă: „(2) Decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.” Așa că, cei care și-au câștigat drepturile în instanță, prin hotărâri definitive, vor beneficia în continuare de ele.
Să nu uităm că Nedelcu și gașca lui diamantină sunt niște mincinoși (înșelăciunea din conținutul art.244 alin.(1) Cod penal: „(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”):
- au zis că „nu fug după membrii” dar și-au trimis doi țopârlani la Școala Câmpina ca să îi „întâmpine” pe absolvenți;
- au zis că în 30 iunie își aleg un nou secretar general în locul pensionarului șerbănescu – nu au făcut-o, menținându-l pe acesta, în continuare, angajat la SPRD;
- au zis că acest „sindicat” e al „polițiștilor activi” și condus de „polițiști activi”… Fals! e condus tot de pensionarul Păscuț, un individ hrăpăreț ce nu se poate despărți de „borcanul cu miere” (banii sindicatului lui);
- au zis că vor să aibe realții bune cu șefii și colegii lor din structurile suport… fals! S-au apucat să îi înjure, în spațiul public, pe judecători și consilierii juridici din M.A.I.
Așa că, despre ce „restart” vorbim? Actuala conducere a acestei organizații e formată din niște „țărănoi” inculți, cu frică de șef , delatori și oportuniști care au văzut în acest sindicat „Diamantul” o rampă de lansare în cariera profesională (dacă nu pot face mai mult în activitatea proesională, guiță că sunt sindicaliști și obțin și ei ceva: o primă, un loc călduț în biroul unei structuri de suport etc.)! Iar toți acești indivizi de proastă calitate umană sunt conduși de Păscuț Emil nicidecum de Nedelcu Cătălin. (Cerasela N.).
N.R.: problema constă în faptul că marea majoritate a angajaților M.A.I. nu îi mai cred pe falșii sindicaliști care orăcăie pe FaceBook și fac demersuri tembele doar de dragul de a arăta că „gândesc” din disperarea de a nu pierde membrii și, implicit, banii din cotizații etc. din care se înfruptă cu lăcomie, pentru satisfacerea intereselor personale.
Oamenii au început să înțeleagă că nu vor avea niciodată drepturile și profesia respectate cât timp vor admite să fie conduși de delatori și impostori inclusiv „sindicali”.
Așa că, acest „restart” ar trebui să intre în mentalul delatorilor sindicaliști ce se văd „mari polițiști” doar pentru că știu unde și când să pupe „dreapta tatălui”.

Articolul EXCLUSIV/MARIONETA PĂSCUȚIANĂ, DIAMANTINUL NEDELCU CĂTĂLIN, SCOASĂ DIN NOU LA ÎNAINTARE DE PENSIONARII S.P.R. „DIAMANTUL” apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.





































