O noua sesizare a lui Klaus Iohannis la Curtea Constitutionala

0
988

Klaus Iohannis a sesizat, joi, Curtea Constituţională în legătură proiectul adoptat de Senat al deputatului PSD Cătălin Rădulescu care prevede ca starea de incompatibilitate şi conflictul de interese să fie prescrise după trei ani de la data săvârşirii lor.

Preşedintele a trimis Curţii Constituţionale a României (CCR), joi, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, potrivit agerpres.ro.

„Prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie”, arată şeful statului în sesizarea transmisă CCR, menţionând că Parlamentul i-a transmis acest act normativ în vederea promulgării pe 16 iulie

El arată că legea supusă controlului de constituţionalitate prevede că „faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor”. (Paul D.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here