Cine sunt persoanele implicate in dosarul Droguri pentru VIP-uri? Asta era întrebarea la care au dat răspuns, involuntar, magistrații de la Tribunalul Prahova, care au încuviințat arestarea a doi suspecți.
Aceștia nu au voie să ia legătura cu mai multe persoane, nominalizate la rândul lor în dosar, între care figurează alți suspecți și doi martori – creatoarea de modă Raluca Bădulescu și liderul trupei Direcția 5, Marian Ionescu.
În lista de suspecți apar creatorul de modă Răzvan Ciobanu, Carmin Ionescu – care este fiul lui Marian Ionescu (foto cu cei doi) și manelistul Daniel Armeanca. Lor li se alătură și alte nume mai puțin cunoscute publicului.
Dintre cele trei persoane reținute – adică dealerii care vindeau marfa – doar două au primit mandat de arestare preventivă. Este vorba despre Adrian Cărbunescu și Damian Andrei Vinicius.
Decizia luată de Tribunalul Prahova, în dosarul Droguri pentru VIP-uri, nu este una definitivă şi va putea fi atacată la instanţa superioară în termen de 48 de ore.
În această cauză se pare că mai apar și alte nume de vedete, dar acestea vor fi chemate la audieri abia săptămâna viitoare.
Anchetatorii susțin că, în dosarul Droguri pentru VIP-uri, au adunat probe folosind investigatori sub acoperire, filaj, interceptări ambientale și telefonice etc.
* Ce primeau VIP-urile de la dealerii de droguri
Unul dintre furnizorii de droguri reținuți de DIICOT Ploiești vindea clienților o marfă îndoielnică, spun anchetatorii.
Mai precis, cocaina era amestecată cu cofeină și paracetamol, ambele ingrediente fiind folosite ca să mărească doza la un cost infim.
Astfel, vedetele erau păcălite și plăteau stupefiantele cu mult mai mult decât ar fi fost normal, mai precis 100 de euro/ gram.
Iată soluția dată de Tribunalul Prahova:
„În temeiul 226 alin. 1 C.pr.pen. admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești în dosarul de urmărire penală nr. 111/D/P/2018 cu privire la inculpaţii CĂRBUNESCU ADRIAN şi DAMIAN ANDREI VINICIUS. În temeiul art. 226 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 223 alin. 2 C.pr.pen. şi art. 202 alin. 1 şi 3 C.pr.pen.. dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.07.2018 până la data de 11.08.2018, inclusiv, a inculpaţilor: – CĂRBUNESCU ADRIAN, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. şi trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 ?i 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. – DAMIAN ANDREI VINICIUS, fiul pentru săvâr?irea infrac?iunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. şi trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 ?i 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. În temeiul art. 230 C.pr.pen. dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pentru inculpaţii CĂRBUNESCU ADRIAN şi DAMIAN ANDREI VINICIUS. În temeiul art. 227 alin.1 C.pr.pen. respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploie?ti în dosarul de urmărire penală nr. 111/D/P/2018 cu privire la inculpatul GHEORGHIU GEORGE. Dispune punerea în libertate a inculpatului GHEORGHIU GEORGE, de sub puterea ordonanţei de reţinere emise la data de 12.07.2018 în dosarul nr. 111/D/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti, la expirarea acesteia, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 227 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 202 alin. 4 lit. d C.pr.pen. şi art. 218 C.pr.pen., dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul GHEORGHIU GEORGE, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.07.2018 şi până la data de 11.08.2018, inclusiv. În temeiul art. 221 alin. 1 C.pr.pen., impune inculpatului GHEORGHIU GEORGE obligaţia de a nu părăsi imobilul unde locuieşte efectiv, situat în municipiul Bucureşti, Str. Laborator, nr. 138, bl. S31B, sc. 1, ap. 44, sectorul 3, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta. În temeiul art. 221 alin. 2 C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul GHEORGHIU GEORGE are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu coinculpaţii din prezenta cauză: CĂRBUNESCU ADRIAN şi DAMIAN ANDREI VINICIUS, cu suspecţii din prezenta cauză: NESTOR BARBARA , ARDELEAN ALISSA-ELENA , ARMEANCA DANIEL, CONSTANTIN BARBU MARIAN ALEXANDRU, CIOBANU MIHĂIŢĂ RĂZVAN, DAFINA ALEXANDRU, DANIEL IONESCU, CARMIN MIHAI , MIHAI AIDA GEORGETA şi ŞTEFAN ROBERT CRISTIAN şi cu martorii din prezenta cauză: BĂDULESCU RALUCA şi IONESCU MARIAN (cu excepţia celor care sunt rude sau afini), direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art. 221 alin. 4 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului GHEORGHIU GEORGE că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 221 alin. 5 C.pr.pen., pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul unde locuieşte efectiv pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. O copie de pe prezenta încheiere se comunică Secţiei 11 Poliţie Bucureşti, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Bucureşti, Serviciului Public Comunitar Pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Onorariile apărătorilor din oficiu în cuantum de 130 lei pentru fiecare inculpat se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.07.2018, ora 16,15 Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 248/2018 13.07.2018”
Ziarul de Ploiesti






































