Ploiesti: Barbatul acuzat ca a violat o fetita a jignit judecatoarea din dosarul său. Marius Costin Frumuzache s-a ales din această cauză cu al doilea dosar penal și riscă o pedeapsă suplimentară.
Tânărul din Ploiești a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru viol și tentativă de viol asupra unor minore. Infracțiunile s-au petrecut în vara anului 2011 și au șocat comunitatea.
În timpul unei audieri la instanță, el a jignit o judecătoare, iar acum este acuzat de încălcarea solemnităţii şedinţei.
Pentru această nouă faptă penală, Marius Costin Frumuzache riscă să primească o condamnare cu închisoare de până la trei luni, conform Codului Penal.
Surse judiciare au declarat că Frumuzache i-ar fi reproșat judecătoarei că ”simte repulsie față de el și este frustrată pentru că și ea și mama ei au fost violate”.
Ziarul de Ploiești








































