De la libertatile fundamentale sunt un “lux” la sfătul să aleagă suspendarea si ANARHIA

0
1317

„Ziua de azi trebuie ţinută minte. Ca o zi o ruşinii, ruşinea noastră la 100 de ani. Ca o zi în care ‘înţelepţii’ cetăţii puşi acolo pentru că ar şti principiile, regulile, ar avea simţul dreptăţii şi al realităţii, şi ar şti să măsoare situaţii particulare pe calapodul acestor principii scrise în Constituţie, şi-au arătat culorile fade, caracterele mici şi supuşenia faţă de jupânii păpuşari – marginali într-o cetate funcţională, după orice criteriu. Ziua de azi nu este despre Kovesi, DNA, justiţie şi un tragic ministru al Justiţiei al cărui nume nu mai trebuie pomenit în veci. Ziua de azi este despre noi toţi. E ziua căderii noastre în istoria tristă post comunistă, într-o istorie de dinaintea integrării formale în Uniunea Europeană. Neformal şi pe bune, suntem la graniţa de la început. Iar guvernanţii nostri, în maaaare parte, au lucrat la asta cu osârdie (termeni slavi aici, mai jos, on purpose)”, a declarat Raluca Prună.

„Ziua de azi îşi are obârşia în 2006, când premier era Tăriceanu şi rolul ministrului a fost reintrodus discutabil într-o procedură în care nu avea ce căuta, încălcând ceea ce fusese agreat pentru justiţie la încheierea negocierilor. Ziua de azi este despre cum atunci când legiferezi în considerarea persoanei plăteşti. Chiar şi după 12 ani. Detalii cât de curând, când ne mai dezmeticim din şocul zilei acesteia infame şi demult anunţate. Am ceva de povestit, căci am luat parte la negocierile pentru justiţie în 2004, am asistat apoi Guvernul Tăriceanu, i-am scris chiar strategia pe justiţie si pe cea anti-corupţie. Şi mi-am dedicat 20 de ani din viaţa profesională şi din viaţa tout court pentru devenirea europeană a ţării mele”, a afirmat Raluca Prună. (Paul D.).

În acest context, tehnocrata ridică problema suspendării preşedintelui Klaus Iohannis.

„Ce rămâne de făcut? Suspendarea Preşedintelui. Care e pus în situaţia să respecte o decizie a unei infame curţi numite constituţionale. Sper să fie competent sfătuit şi să aleagă suspendarea. Noua ne rămâne datoria să denunţăm derapaje de la lege, bun simt, o minimă decenţă. Eu asta voi face, fără ezitare. Voi vorbi, mă voi detaşa de o instituţie care nu are nimic de a face cu constituţionalismul, în numele unor principii mai înalte. Nu numele dă reputaţia. Nu mă interesează motivarea, e imposibilă în termeni de constituţionalitate. Şi da, ca în orice nesupunere civică, primesc urmările. Noapte bună, golanii ne păzesc cetatea de noi înşine. Curând e o altă dimineaţă”, a conchis Raluca Prună.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here