PSD Dâmboviţa poate aduce la mitingul din 9 iunie peste 20 de mii de oameni

0
563

PSD Dâmboviţa poate aduce la mitingul pro-Guvern din 9 iunie, care va avea loc în Capitală, peste 20 de mii de oameni, a anunţat marţi, la RFI, vicepreşedintele PSD Adrian Ţuţuianu.

„Noi nu suntem într-o situaţie de funcţionare normală a societăţii româneşti. Avem în ultima perioadă patru solicitări ale preşedintelui României legate de o eventuală demisie a doamnei Dăncilă. De asemenea, avem un lucru care-i fără precedent, o plângere penală formulată pentru infracţiuni de înaltă trădare de către liderul Opoziţiei, domnul Ludovic Orban, o plângere care a fost caracterizată de foarte multă lume ca fiind hilară. De asemenea, avem încercările acestea de rupere a PSD şi de spargere a coaliţiei de guvernare. Toate aceste lucruri necesită şi un răspuns în plan parlamentar şi lucrul acesta se va vedea la o eventuală moţiune de cenzură, dar necesită şi o reacţie publică, care să reafirme susţinerea noastră pentru coaliţia de guvernare şi pentru programul de guvernare aprobat de Parlament”, a declarat Ţuţuianu, întrebat dacă nu este neobişnuit ca un partid aflat la guvernare să facă un miting de susţinere a propriului Executiv, în condiţiile în care se bazează pe o majoritate confortabilă în Parlament.

Liderul PSD susţine că organizaţia judeţeană Dâmboviţa pe care o conduce poate veni la Bucureşti cu peste 20 de mii de oameni.

„M-am consultat cu colegii mei din partid, există o dorinţă mai veche a multora dintre membrii şi simpatizanţii noştri de a ne exprima public pe teme care par a fi confiscate în stradă de alte forţe politice. (…) Eu cred că la nivel simbolic, trebuie să-l organizăm tot în Piaţa Victoriei, pentru că s-a creat undeva imaginea că Piaţa Victoriei ar aparţine numai anumitor manifestanţi. Or lucrul acesta nu este adevărat. (…) (Transmitem mesajul) românilor, celor care ne-au votat, celor care nu ne-au votat. Este util ca din când în când să arătăm că există o zonă de susţinere masivă pentru PSD şi coaliţia de guvernare”, a precizat Ţuţuianu. (Neagu Monica).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here