„Astăzi, am hotărât ca PNL să demareze procedura de sesizare a Comisiei de la Veneţia prin intermediul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, mai precis Comisia de monitorizare şi Comisia juridică, în privinţa propunerilor de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală. Considerăm absolut necesar ca şi pe aceste proiecte de modificare să existe un punct de vedere exprimat de Comisia de la Veneţia. Apelăm la această procedură pentru că, din păcate, majoritatea parlamentară a refuzat şi de această dată solicitarea formulată de grupul parlamentar al PNL, şi anume aceea ca conducerea Parlamentului, înainte de dezbatere şi adoptare a modificărilor propuse, să sesizeze Comisia de la Veneţia”, a declarat Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL, care a avut loc la Parlament. (Corina U.).
Get in touch
Cele mai recente stiri
Stiri populare
U.A.T. Comuna Dumbrăveni, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea implementăriiproiectului cu titlul “DEZVOLTAREA SISTEMULUI...
După ani în care aurul alb și platina au dominat preferințele cuplurilor, aurul galben revine puternic în bijuteria de logodnă. Combinat cu strălucirea unui...
Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată – Ziarul Incisiv de Prahova
Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă bine până dispare orice...
Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine – Ziarul Incisiv de Prahova
Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă bine până dispare orice...
BAT Investment și partenerii locali continuă dialogul pentru un management responsabil al apei, în...
<!--
BAT Investment și partenerii locali continuă dialogul pentru un management...
Administrația locală a împărțit cadouri copiilor din grupele pregătitoare
<!--
Măneciu: Administrația locală a împărțit cadouri copiilor din grupele pregătitoare







































