Toate protocoalele instituţiilor statului cu SRI trebuie suspendate imediat, iar efectul lor trebuie anulat

0
1123

Codrin Ştefănescu intervine şi el în scandalul protocoalelor între SRI şi instituţiile judiciare. Acesta acuză că numărul protocoalelor a ajuns să treacă de 100 şi cere desecretizarea lor.

„Este absolut obligatorie desecretizarea tuturor protocoalelor încheiate de SRI cu instituţiile statului. De altfel, de ceva vreme, PSD solicită public acest lucru, întrucât susţinem că este imperios necesar aflarea conţinutului acestor protocoale. Pentru că secretizarea lor nu derivă din imperativul aplicării legii specifice a informaţiilor clasificate, şi cu atât mai mult cu cât, de la o zi la alta aflăm cum numărul protocoalelor creşte, astfel încât a ajuns să depăşească cu mult cifra de 100. Ceea ce este absolut halucinant. Şi, pe lângă faptul că documentele trebuie făcute publice, trebuie înţeles totodată şi că ele, prin încălcarea în mod repetat şi conştient a tuturor legilor în vigoare, sunt caduce şi nu pot exista. De aceea, toate aceste colaborări sau „cooperări”, cum le numea Codruţa Kovesi, trebuie suspendate imediat, iar efectul lor trebuie anulat„, a declarat Ştefănescu într-un comunicat de presă remis Agerpres.

Solicitarea lui Ştefănescu vine în contextul în care colegul acestuia de partid Cătălin Rădulescu cerea, recent, în lumina desecretizării protocolului DNA-SRI rejudecarea tuturor dosarelor penale întocmite după 2009.

Revenind la comunicatul lui Ştefănescu, social-democratul mai susţine, în documentul remis Agerpres, că nu există niciun motiv real de colaborare între judecători şi SRI, aceasta „fiind o situaţie anormală într-o democraţie”.

„În mod clar şi fără echivoc, este interzisă prin lege orice formulă, oricare ar fi configuraţia acesteia privind colaborarea sau parteneriatul între magistraţi şi procurori. Şi atunci, cu atât mai mult implicarea serviciilor de informaţii în activitatea unui judecător reprezintă o modalitate clară de presiune sau de influenţare a deciziilor judecătorilor. De asemeni, nu există niciun motiv legal care să justifice colaborarea dintre: SRI şi CSM, SRI şi Inspecţia Judecătorească, SRI şi DNA, SRI şi ÎCCJ, pentru că pur şi simplu ar fi o formă de influenţă şi presiune neconstituţională şi ilegală. În acelaşi sens, trebuie făcute publice şi conţinutul tuturor protocoalelor încheiate de Parchetul General şi DNA cu SIE, DGIA, DIPI, IGP, BNR, ONPCS, ANC, Garda Financiară, CNVM, agenţii de stat etc. Iar o dată cu desecretizarea acestor documente, românii trebuie să afle şi partea nevăzută a lor. Adică: ce rapoarte, informări, delaţiuni s-au făcut în ultimii ani; din partea cui şi mai ales în folosul căror şefi de instituţii; cât rău au făcut protocoalele şi care au fost ţintele”, a susţinut secretarul general adjunct al PSD.

Nu în ultimul rând, Ştefănescu a mai susţinut că „tot acest sistem paralel creat cu eludarea şi încălcarea legii, pus la punct, pe vremuri, detaliu cu detaliu, la ordinul şi cu aprobarea lui Traian Băsescu, care, de la an la an a devenit tot mai toxic pentru România, categoric trebuie desfiinţat”. (Dana B.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here