Educaţia este, pentru majoritatea decidenţilor politici, o anexă supărătoare şi o apăsare la buget. Decidenţii politici se gândesc la sine şi la momentul actual, la clipa de faţă, la realegerea lor şi la plasarea în locuri călduţe, nu la generaţiile care vor veni, consideră noul preşedinte al Academiei Române.
Sistemul românesc de învăţământ suferă de decenii întregi, mai întâi în urma dictaturii comuniste, iar apoi din cauza degringoladei de după 1989, când toată lumea a făcut „reforme” fără cap şi coadă, în ritm prea alert, fără să aibă răbdarea de a le vedea urmările, a declarat, pentru Evenimentul Zilei, noul preşedinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop.
„Învăţământul preuniversitar nu reuşeşte un lucru elementar, anume să şcolarizeze toţi copiii, după cum prevedea până şi legea instrucţiunii a lui Alexandru Ioan Cuza, din 1864, care stabilea că învăţământul primar, de patru clase, era obligatoriu şi gratuit. De aceea, gradul de analfabetism în România a ajuns la niveluri îngrijorătoare.
O a doua deficienţă este instabilitatea planurilor de învăţământ şi a programelor şcolare. Nimeni nu mai ştie ce şi cum învaţă, se scot şi se introduc materii peste noapte, se elimină discipline consacrate de la Renaştere încoace, în favoarea a fel de fel de improvizaţii. Se confundă anumite conţinuturi absolut necesare azi în educaţie (drepturile copilului, cunoştinţe de sănătate, cunoştinţe antreprenoriale, elemente juridice, reguli de circulaţie rutieră, apărarea contra incendiilor etc.) cu disciplinele şcolare.
(…) Copiii noştri învaţă multe şi de toate, de-a valma, fără discernământ. Programele de matematică, fizică, chimie, biologie, dar şi cele de ştiinţe sociale sunt excesive. În majoritatea claselor, înţeleg materia doar 5-10% dintre elevi, restul sunt pierduţi pentru instruire. Las deoparte celelalte carenţe, că lipsa personalului calificat, salarizarea dezastruoasă, fuga specialiştilor buni de învăţământ, dotările slabe în şcoli, lipsa de igienă în şcolile rurale, abandonul şcolar la ţară, neputinţa de a-i trimite la şcoli bune pe elevii din mediul rural, pierderea de „creiere” supradotate etc. Adevărul este că am ajuns să lucrăm cu profesori slabi şi mediocri, ceea ce ne determină să scoatem generaţii de absolvenţi slabi şi mediocri. Pentru viitorul acestei naţii, faptul e catastrofal! În plus, la noi copiii nu merg cu plăcere la şcoală, ceea ce arată carenţe grave ale întregului sistem. Educaţia în secolul al XXI-lea nu se mai face cu băţul, nici cu ameninţări, ci cu pasiune şi încredere. E drept că nu se face nici cu imixtiunea neprincipială a părinţilor sus-puşi, care cred că ştiu mai bine cum se face instruirea şi care îi pun la punct pe învăţători şi profesori, desconsiderându-i”, a explicat Pop.
Întrebat dacă Educaţia primeşte atenţia cuvenită din partea decidenţilor politici, Pop a răspuns:
„Nici pe departe! Educaţia este, pentru majoritatea decidenţilor politici, o anexă supărătoare şi o apăsare la buget. Decidenţii politici la noi nu sunt oameni de stat! Ei se gândesc la sine şi la momentul actual, la clipa de faţă, la realegerea lor şi la plasarea în locuri călduţe, nu la generaţiile care vor veni, nu la binele general, nu la prosperitatea acestei ţări. Ca urmare, cei mai buni absolvenţi nici nu se gândesc să fie profesori, iar dacă au alte oferte (şi au!) fug de şcoală ca de sărăcie”. (Neagu Monica).
Interviul integral poate fi citit aici
