In DNA sunt mult mai multe abuzuri decât cele prinse în raportul lui Tudorel Toader pe tema revocării Codruţei Kovesi, a lăsat să se înţeleagă Liviu Dragnea, ocazie cu care a anunţat că PSD va modifica legile pentru a desfiinţa statul paralel.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că a avut marţi o întâlnire cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, iar acesta i-ar fi relatat că un procuror cu care s-a întâlnit i-a spus că raportul întocmit de el privind DNA “este mult prea slab faţă de ce este în realitate”.
“Am vorbit cu Tudorel Toader, am discutat despre MCV. Mi-a spus că s-a întâlnit cu un procuror şi i-a zis că raportul este mult prea slab faţă de ce este în realitate. Sunt foarte multe abuzuri pe care nu le ştie. Sunt convins că sunt procurori care vor hotărî că nu mai vor să participe la aşa ceva”, a declarat Dragnea, precizând că PSD va modifica legile astfel încât să desfiinţeze statul paralel.
Referindu-se la raportul ministrului Justiţiei, în care acesta şi-a expus inclusiv CV-ul, plus acuzaţii luate de la posturi TV, Dragnea şi-a reiterat opinia că aceasta este “foarte greu de combătut”. (Dana B.).






































