Procurorii DNA au clasat, din lipsă de probe, dosarul deschis pe numele preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache.
„La data de 9 ianuarie, procurorii din cadrul DNA au dispus soluţia clasării faţă de persoana menţionată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi şantaj întrucât faptele nu există, deoarece, în cauză, nu au fost descoperite probe care să stabilească o legătură între foloasele primite de inculpat şi anumite acţiuni sau inacţiuni ale acestuia, din perspectiva calităţii sale de secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care să-i producă anumite beneficii martorului”, precizează DNA într-un răspuns transmis vineri Agerpres.
Reacţia lui Petrache
„În România a fost şi încă este corupţie şi lupta împotriva corupţiei trebuie să continue. În acelaşi timp, consider că nu trebuie să fie făcute abuzuri asupra niciunui om, indiferent dacă este sau nu om politic. Acesta este motivul pentru care nu vreau să dezvolt, nu vreau să se interpreteze. Eu fiind om politic şi întâmplându-mi-se ce mi s-a întâmplat, nu vreau să se tragă concluzia că lupta împotriva corupţiei nu este necesară. Însă este nevoie şi de o lege a răspunderii magistraţilor, la fel cum procurorii trebuie sprijiniţi printr-o legislaţie adecvată în lupta împotriva corupţiei”, a scris Marian Petrache pe pagina sa de Facebook.
După ce a fost deschis dosarul, Petrache a demisionat din toate funcţiile ocupate în cadrul PNL, dar nu şi de la şefia CJ Ilfov.
Care erau acuzaţiile DNA
„În cursul anului 2008, inculpatul Petrache Marian, în calităţile menţionate mai sus, în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor legale, a primit de la primarul unei comune din judeţul Ilfov (martor în cauză) foloase necuvenite ce au constat în achitarea contravalorii unor sejururi în Monte Carlo (17.681,84 lei) şi în Saint Moritz (39.625,67 lei). De asemenea, la solicitarea inculpatului, martorul a plătit organizaţiei politice, suma de 10.000 euro, fără să primească vreun document justificativ pentru banii respectivi.
Foloasele necuvenite au fost obţinute de inculpatul Petrache Marian prin constrângerea martorului, pentru ca primul să nu dispună subalternului său, prefectul judeţului Ilfov, emiterea ordinului de întrerupere a mandatului de primar. Anterior, pentru a-şi înmatricula un autoturism în Bucureşti, primarul şi-a schimbat domiciliul, aspect care ar fi constituit un motiv de încetare a mandatului.” (Corina U.).