Într-o singură zi, 18 decembrie, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a depus, alături de alţi colegi de-ai săi, în Parlament, trei proiecte de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală, reiese dintr-o analiză realizată de Digi24.
Unul dintre proiecte vizează scoaterea aleşilor din rândul funcţionarilor publici. Cu alte cuvinte, toţi aleşii, de la primari şi parlamentari şi preşedinte, nu vor mai fi consideraţi funcţionari publici, în sensul legii penale, şi nu vor mai răspunde ca atare.
Alt proiect vizează reducerea pedepselor şi executarea lor la domiciliu, precum şi dezincriminarea unor infracţiuni precum luarea de mită sau traficul de influenţă pentru o altă persoană. În privinţa abuzului în serviciu, ar urma să se vorbească de infracţiune doar dacă este vorba de „o pagubă materială mai mare de 200.000 de euro” şi în plus s-ar mai şi reduce pedeapsa. Este vizată de asemenea îngreunarea dispunerii măsurilor preventive şi a denunţurilor.
Al treilea proiect de modificare a Codurilor penale, semnat de data acesta doar de Cătălin Rădulescu, spre deosebire de cele de mai sus care se bucură de susţinerea mai multor colegi de-ai săi din PSD, vizează înlocuirea sintagmei „suspciune rezonabilă” cu sintagma „dincolo de orice îndoială”. Printre modificări figurează şi unele referitoare la termenele de prescripţie, precum şi dublarea pragului valoric de la care se consideră că o faptă are consecinţe deosebit de grave. (Neagu Monica).







































