Ovidiu Negulescu director general cu atribuții depline la SGU. Un nou director adjunct

0
1324

Consiliul de Administrație al Servicii Gospodărire Urbană Ploiești a decis, astăzi, aprobarea contractului de mandat provizoriu, pe o durată de patru luni, a lui Ovidiu Negulescu la conducerea societății aflate în subordinea Consiliului Local Ploiești.

Consiliul de Administrație a decis mandatarea lui Ovidiu Negulescu la conducerea societății. Totodată, CA-ul de la SGU a aprobat contractul de mandat provizoriu, cu o durată de patru luni, pentru Ovidiu Negulescu, până la ocuparea postului conform Ordonanței 109.

Tot astăzi, SGU a decis ca postul de director adjunct al SGU Ploiești să fie ocupat de Marius Panainte, care va prelua funcția pe o durată de patru luni, cu un salariu brut de bază lunar de 5.500 de lei.

O altă decizie a CA-ului de la SGU, dar din data de 1 septembrie, măsură care a trecut aproape neobservată, a fost revocarea din funcție a a directorului Direcției Juridic – Contabilitate și Resurse Umane, Gheorghe Constantin.

Reamintim faptul că, tot prin decizia CA-ul, în urmă cu o lună, directorul general al SGU, Donald Constantin a fost revocat din funcție.

CA-ul de la SGU a anunțat că analiza activității celorlalți directori de la SGU va fi analizată într-o ședință viitoare.( www.observatorulph.ro ).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here