Judeţul Prahova găzduieşte, vineri, o reuniune a ambasadorilor care reprezintă România în alte ţări. Evenimentul, derulat cu prilejul Zilei Diplomaţiei Române, care se sărbătoreşte pe data de 1 septembrie, este organizat de Ministerul Afacerilor Externe.
Cu această ocazie, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, senator ales în Prahova în acest mandat, i-a invitat pe diplomaţii care reprezintă România în alte ţări la o vizită prelungită în judeţ.
MAE încă nu a anunţat programul complet al acestei vizite, aşteptându-se, foarte probabil, şi detalii de la SPP privind traseul pe care îl vor parcurge diplomaţii. Foarte probabil, aceştia vor ajunge mai întâi la Palatul Administrativ, fiind posibil ca ulterior să se deplaseze spre Valea Prahovei, programul putând să includă şi vizite la Parcul Industrial Ploieşti sau diverse obiective economice din judeţ.
Această întâlnire vine după ce, marţi, ministrul Teodor Meleşcanu a prezidat Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (foto), ţinând un discurs despre schimbările majore care au loc pe Glob în această perioadă şi despre modul în care acestea pot influenţa evoluţia României. ( http://www.telegrama.ro ).







































