INTALNIRE PRIVATA CU COLONELUL DGIPI BOGDAN VOICAN, SEF SECTOR PROTECTIE/SCURGERI DE INFORMATII?

0
1434

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, anunță că va depune o plângere penală pentru amenințare și ultraj pe numele cetățeanului care a filmat-o.

„Astăzi s-a întâmplat un fapt de o gravitate extremă : în timp ce mă aflam la o întâlnire privată, am fost urmărită și hărțuită de o persoană necunoscută, care mi-a adresat mai multe întrebări acuzatoare, a făcut referire la o anchetă în curs a Parchetului Militar și a culminat cu atenționarea că ar trebui „să stau ascunsă și să mă gândesc de mai multe ori atunci când ies în public”.

Anunț opinia publică în legătură cu faptul că am luat decizia de a depune împotriva acestei persoane, pe care între timp am identificat-o, o plângere penală pentru amenințare și ultraj dar și o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru atacul adus reputației mele.

Și eu, ca toți cetățenii României, doresc să se afle adevărul dar acesta nu se poate identifica decât în urma unei anchete profesioniste și nu prin amenințarea și hărțuirea proferate de persoane care nu au calitatea să investigheze.”, a declarat Speranța Cliseru pentru știripesurse.ro.

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a fost abordată la o terasă din Bucureşti de un cetăţean care i-a cerut să iasă public şi să spună că ministrul de Interne, Carmen Dan, şi liderul PSD, Liviu Dragnea, mint cu privire la intervenţia Jandarmeriei la protestul din 10 august. În replică, prefectul a afirmat că ea a spus acest lucru şi i-a cerut cetăţeanului să meargă şi să le întrebe pe persoanele vinovate, deoarece ea este nevinovată.

Clipul video cu discuţia dintre cei doi a fost postat pe Facebook, iar cel care a abordat-o pe Cliseru s-a revoltat pe faptul că şoferul prefectului a parcat maşina pe o trecere de pietoni.

“Eu nu sunt un jurnalist, doamna Cliseru, sunt un cetăţean şi vreau să fiţi conştientă de părerea cetăţenilor despre dumneavoastră, şi data viitoare când ieşiţi în public să vă mai gândiţi, de mai multe ori poate. Să ştiţi că 10 august nu o uită nimeni. Dacă sunteţi nevinovată, dacă n-aţi avut nicio implicare, ieşiţi public şi spuneţi asta: „Doamna Carmen Dan minte, domnul Dragnea face asta”, i-a spus Vlad Dragomirescu, cetăţeanul care a postat clipul video  pe contul său personal de Facebook.

Speranţa Cliseru a replicat: „Asta am spus (că mint – n.r.). Am spus. Cred că aţi greşti adresa, mergeţi la altă persoană să întrebaţi. Eu am spus că sunt nevinovată şi să le întrebaţi pe acele persoane, nu să mă hăituiţi pe mine. Nu sunt eu vinovată,        credeţi-mă!”.

Când se lasă teama peste PSD…

Publicată de Vlad Dragomirescu pe Joi, 30 August 2018

Tupeul Speranței Cliseru ne-a scos din sarite. Probabil se astepta ca aceasta intalnire “privata” sa nu fie deconspirata, referitor la persoana cu care a fost filmata.

Unul dintre sediile principale ale  DGIPI se afla la doua strazi de intalnirea “privata” ceea ce demonstreaza ca s-au intalnit pe “fuga” deoarece masina Prefecturii a fost lasata pe trecerea de pietoni.

Intalnire oficiala, clar NU este!

Intalnirea este foarte interesanta in contextul in care Parchetul Militar cerceteaza evenimentele din 10 august si banuim ca se lucreaza la dosar si cu DGIPI.

Ce cauta un ofiter DGIPI la masa cu Prefectul Capitalei care este poate si el cercetat in acelasi dosar, langa unul din sediile DGIPI? E o scurgere de informatii? Si, NU cu orice ofiter, ci …chiar cu unul dintre sefii mari ai serviciului secret al MAI…

Cine l-a trimis si cu ce scop sa se vada cu Speranta Cliseru? De aceea a avut iesirea asta nervoasa?

Mentionam ca, COLONELUL DGIPI BOGDAN VOICAN este atat apropiat al fostei conduceri ale DGIPI, trimisa in judecata in corpore de catre DNA cu privire la fraudarea fondului de recompensarea a agenturii (Nicolae Gheorghe/Rares Vaduva/Silviu Dumitrache), fiind promovat in functie de seful si bunul sau prieten, Razvan Marculescu – actualul COMANDANT al DGIPI. (Ec Adrian Radu).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here