Fostul procuror DNA Mircea Negulescu a încercat luni, fără succes, să-i convingă pe judecătorii de la ÎCCJ să-l repună în funcţie. Negulescu, zis şi "Portocală", s-a plâns că este hărţuit de presă, că îi este afectat copilul, că a trebuit să se mute din apartamentul pe care îl deţine...
Inalta Curte de Casație si Justiție a respins recursul fostului Primar, actual Senator, Dr. Ec. Emanoil Savin, declarat impotriva A.N.I. prin D E C I Z I A nr. 2116 / 7 iunie 2017
Aceasta este sentința, Justiția a decis că nu suma ci fapta trebuie judecată :
07.06.20179:00
Complet de judecată:...
Principala problemă la Bazinul Vega, singurul bazin de înot din Ploiești, a fost că, din cauza condensului, pereții au fost afectați de infiltrații și mucegai. De abia acum, după efectuarea reparațiilor, cineva și-a adus aminte că a fost inventat sistemul de ventilație...
Bazinul a stat închis pe timpul verii, măsura...
Compania niponă Calsonic Kansei a anunțat o investiție de amploare pentru Prahova, noua fabrică de aici urmând să creeze în jur de 300 de noi locuri de muncă, potrivit informațiilor comunicate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri.
Într-un comunicat al instituției amintite de precizează că este vorba despre o investiție...
„Pasul la ofsaid” cu Marian Manea și… Ulise!
Invitații emisiunii de astăzi au fost Marian Manea, președintele Societății Române de Trap, și Viorel Gheorghe, alias Ulise, jokeu la Hipodromul Ploiești.
Tema, una ofertantă, a devoalat un adevărat scandal iscat de Ulise, acesta acuzându-l pe Manea de imixtiune în relațiile comisiilor abilitate...
Nicio mașină din coloana oficială cu care ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, s-a deplasat într-o vizită în teritoriu nu a plătit o taxă de parcare de numai 2 lei / oră.
Jurnalistul Dinu Zară a publicat un articol pe blog-ul său atrăgând atenția că în timpul unei vizitei vice-premierului Gavrielscu la...
Vineri seara au intervenit în localitatea Vâlcănești împreună cu reprezentanții fondului de vânătoare și personalul de specialitate al parcului Bucov la un urs, prins într-un gard. A fost tranchilizat si ulterior eliberat în pădurea apropiată. In aceeași seară, în jurul orelor 2o.oo, jandarmii montani din Sinaia au intervenit pentru...
Un accident de circulatie s-a produs ieri, in jurul orei 10, la intersectia strazilor Rudului cu Plaiesilor. Au fost implicate doua autoturisme, in care se aflau 8 persoane, iar in urma impactului 5 dintre ele au fost ranite.
La fata locului s-au deplasat echipaje ale Politiei, ISU Prahova si o...
Baschet la normă! Să râdem sau să plângem?
Am receptat mesajul lui Ionuț Urzeală, președintele CSU Ploiești, și am ales să văd la lucru echipa de Liga I înscrisă în competiție.
Asta, în dauna fotbalului de ligă națională și a handbalului european la care avem reprezentante în meciuri televizate. Am ajuns...
Observatorulph.ro a dezvăluit zilele trecute cum CSM Ploiești, în mandatul lui Cezar Stoichiciu, a încheiat mai multe contracte având ca obiect servicii precum ștergerea internetului de praf sau întreținerea echipamentelor de telefonie TV ș.a. Între firmele respective există o legătură strânsă, prin asociați, care sunt sau au fost angajați...











































