Parlamentarii Partidului Mişcarea Populară au depus un număr 3.318 amendamente la proiectul Legii bugetului de stat pe 2018, reiese dintr-un comunicat de presă remis duminică de partidul fostului preşedinte Traian Băsescu.
"Amendamentele aduc corecţii elementare bugetului trimis spre adoptare, în ciuda faptului că, pe fond, proiectul de lege nu mai...
Fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu s-a prezentat luni la Direcția Națională Anticorupție, unde a fost audiată de procurori în dosarul în care se investighează modalitatea prin care a fost concesionată Baza sportivă ''Cutezătorii".
"În viața mea de om public și nepublic nu am luat, nu am cerut și nu...
Zeci de români de toate vârstele din Elveţia au venit să se reculeagă şi să aducă omagiul lor. Unii au venit şi din alte ţări, precum Franţa sau Italia, special pentru a lua parte la slujbă, anunţă Casa Regală.
La ora 14, în prezenţa Principeselor Elena şi Sofia, precum...
Explozia care a avut loc luni într-un pasaj subteran la metrou, în cartierul Manhattan, la New York, soldată cu patru răniţi, este o ”tentativă de atentat terorist”, potrivit primarului oraşului Bill de Blasio, iar guvernatorul a confirmat că este vorba despre ”un dispozitiv rudimentar”, relatează AFP.
Detonarea a ceea ce...
Medicii de la Spitalul Județean Ploiești au reușit reconstrucția unei părți din piciorul unui tânăr, care a fost victimă a unui accident rutier. Tânărul, în vârstă de 19 ani, a ajuns duminică noapte la unitatea medicală cu degetele de la piciorul stâng amputate, dar și cu mai multe fracturi...
Fără trimitere de la specialist, buletin sau carnet de sănătate şi fără a conta religia sau etnia, la mănsătirea Turnu de lângă Prahova, toţi cei care cer ajutor medical la cabinet îl primesc gratuit.
Călugărul Pavel Mincă a amenajat singur într-o clădire veche de la mănăstire run cabinet medical.
„Toate consultaţiile...
Naționala feminină de handbal a României a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Germania, după ce a fost învinsă de Cehia cu scorul de 28-27 (14-17), luni seara, la Leipzig, în optimi, după un gol primit în ultima secundă de joc. (Mincu E.).
Judecătoarea Gabriela Baltag, membră a Consiliului Superior a Magistraturii (CSM), a vorbit duminică, la Antena 3, despre modificările legilor Justiției, spunând că nu există prevederi în pachetul legislativ care să îngrădească sistemul judiciar. Judecătoarea îl contrazice pe procurorul general Augustin Lazăr, care a criticat demersul parlamentar inclusiv printr-o declaraţie...
Ministerul Afacerilor Interne va organiza azi o dezbatere publică referitoare la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.
Dezbaterea a fost cerută în temeiul legii transparenţei decizionale de ONG-ul braşovean Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor, care reaminteşte că "traversăm un moment foarte...
Aceste proteste, care la început reprezentau într-un fel ceea ce numim societatea, societatea civilă, în fine, oameni care aveau anumite lucruri cu care nu erau de acord, dar erau apolitice, au devenit, în acest moment, în mod vădit foarte politice. (...) Ele au devenit niște proteste la care partidele...











































