Prahovean retinut pentru ca a vrut sa mituiasca examinatorul auto. Polițistul vizat a refuzat o șpagă de 350 de euro și a anunțat Direcția Generală Anticorupție – SJA Prahova. Un agent de poliție din cadrul Instituției Prefectului Prahova – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor...
FC Petrolul a mai luat 3 puncte, pe fundalul unei coregrafii 3D. Duminică, lupii galbeni au învins greu ASU Poli Timișoara, cu scorul de 2-0. Meciul s-a decis abia în prelungiri, așa că victoria a fost una cu emoții pentru antrenorul Leo Grozavu. Abia în minutul 90+2 s-a făcut 1-0...
Curtea de Apel Ploiesti a respins apelul DIICOT, in dosarul lui Dani Mocanu, celebrul manelist, acuzat de proxenetism. Practic, se revine la decizia Tribunalului Dâmbovița, care restituie dosarul la parchet. Procurorii DIICOT Dâmbovița au primit, la începutul lunii octombrie, o veste cât se poate de proastă în dosarul manelistului Daniel...
Incendiu la un depozit de furaje din comuna Paulesti, luni dimineață. Evenimentul s-a petrecut în satul Cocoșești, în jurul orei 6:00. ISU Prahova a intervenit cu patru autospeciale, iar focul a fost localizat și stins. Se pare că au ars 20 tone de furaje, respectiv baloți...
Aproape 200 de judecători și procurori au participat, timp de o oră, la un miting tăcut, pe treptele Curții de Apel din București! Una dintre cele mai apreciate judecătoare, Mădălina Dârdeci, șefă la Secția a VI-a Civilă din cadrul Tribunalului București, a explicat de ce nu a participat la...
Nu e de ajuns ca au salarii nesimtite, cu care iau peste picior logica si bunul-simt. Sau locuinte de serviciu cu care pot ramane la plecarea din magistratura. Sau tratamente medicale pentru care nu scot un ban din buzunar. Iar despre pensiile sfidatoare nici nu mai are rost sa...
Nu pot să cred că războiul anti-Dragnea și mai apoi anti-PSD a început de la o femeie din casa lui Pandele. Speranța Cliseru este unul dintre cei mai anonimi funcționari de pe scena politică. Dacă n-ar fi fost manager în Voluntari și mînă de semnat contracte pentru autobuze turcești...
Fostul premier Victor Ponta a anunţat că va face publice noi fotografii care să demonstreze că acesta nu s-a luptat cu "statul paralel", relatează digi24.ro. Deputatul a mai susţinut că Dragnea dacă nu era condamnat nu se apuca să se lupte cu Justiţia şi a subliniat că pentru liderul PSD...
Ploiesti: O cooperativa agricola vinde, anual, 40 milioane de oua. Deținătoare a mai multor ferme, Bârsa Prod 2012 are ca și clienți marile lanțuri de supermarketuri. Cooperativa agricolă înregistrată cu sediu și în Ploiești, deține cinci ferme de creştere a păsărilor în județul Brașov, în apropierea municipiului Codlea, și vinde...
Un fotbalist de la FCSB are de luat o caruta de bani de la FC Petrolul. Este vorba despre portughezul Filipe Teixera, unul dintre cei mai apreciați stranieri din Liga I. Filipe Teixera, jucător care evoluează în prezent la FCSB, trebuie să primească de la societatea care administra clubul Petrolul...