Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu a ţinut să declare, miercuri, că nu există un cutremur în sânul formaţiunii sale din cauza întâlnirii dintre premier şi reprezentanţii celor 43 de organizaţii ale societăţii civile implicate în protestele rezist, şi a profitat de ocazie pentru a ironiza organizaţiile ce...
Reprezentanţii a peste 40 de grupuri civice care şi-au legat numele de protestele #rezist i-au cerut miercuri, premierului Tudose, în cadrul întrevederii avute cu acesta la Palatul Victoria, să sesizeze Comisia de la Veneţia pe tema modificării legilor justiţiei şi codurilor penale, să proroge legile Justiţiei (să amâne) până...
Premierul Mihai Tudose şi miniştrii Mediului, Graţiela Gavrilescu, respectiv Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, trebuie să ia unele măsuri urgente care să stopeze acţiunile menite să eludeze hotărârile judecătoreşti definitive legate de stoparea lucrărilor hidroenergetice ilegale care distrug râul Jiu, afluenţii acestuia şi Parcul Naţional Valea Jiului, a transmis...
Patru dintre cei cinci deputați PSD de Prahova se numără printre semnatarii unui proiect de lege prin care demnitarii sunt scoși din categoria funcționarilor publici în sensul legii penale.
Este vorba de deputații PSD de Prahova Moagher Laura-Mihaela, Nicolae Andrei, Paraschiv Rodic și, Ursu Razvan-Ion.
Potrivit comisarul.ro, aceștia au semnat, alături de alți 35 de...
Compania Tel Drum şi reprezentanţii săi Petre Pitiş şi Mircea Vişan au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave,...
Sfârșitul de an prinde unde din cele mai mari companii din România pe un butoi cu pulbere. Negocierile privind Contractul colectiv de muncă dintre conducere și sindicat nu avansează deloc și surse bine informate din piață susțin că jocurile în această privinţă s-ar face în afara companiei. Cum lucrurile...
Văduvele și veteranii de război, precum și accidentaţii de război în afara serviciului ordonat vor primi, în acest an, câte 370 lei pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, al energiei electrice sau termice pentru nevoi casnice, potrivit unei Hotărâri de Guvern aprobate înainte de Crăciun, cu 10,5% mai...
Colegii de la Observatorul Prahovean au publicat o fotografie facuta astazi la oficiul postal din centrul Ploiestiului, unde oamenii veniti sa-si ridice coletele au format o coada pana pe trotuar.
In timp ce zeci de persoane asteapta in frig, in "camaruta" unde sunt depozitate coletele sunt trei angajati ai Postei...
Investițiile în reabilitarea și modernizarea celei mai mari și importante unități sanitare din Prahova – Spitalul Județean de Urgență Ploiești – continuă. După finalizarea lucrărilor la Secția „Cardiologie”, dotările fiind aduse la nivelul anului 2017, la sfârșitul săptămânii trecute a avut loc recepția investițiilor realizate la Secția de „Interne”,...
Caz ciudat în Ploiești! Un bărbat decedat a fost descoperit într-o casă de pe strada Rudului.
Pompierii au fost solicitați la adresa respectivă din cauză că se fisurase o conductă de gaze.
În curte se află două case, iar fisura a fost semnalată afară, la branșament.
Pentru că debitul de gaze era...











































