Liberalii vor ataca la CCR legea prin care judecătoriilor Curţii le-a fost acordată super-imunitate, a anunţat luni senatoarea PNL Iulia Scântei. Concret, este vorba de proiectul de modificare a Legii 47 din 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale în baza căruia judecătorii CCR nu vor mai putea fi...
Venită luni la Înalta Curte de Casaţie şi justiţie pentru a-i susţine pe fratele şi pe tatăl său, deputata PSD Andreea Cosma a lansat un atac dur la adresa DNA Ploieşti şi în special a fostului procuror Mircea Negulescu.
"N-am spus că m-a hărţuit, am spus că mă curta... Cum...
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că va avea, în perioada următoare, o discuţie cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, pe tema creşterii inflaţiei. Un anunţ similar a făcut tot astăzi, dar independent de Dăncilă, şi ministrul de Finanţe, Eugen Orlando Teodorovici.
"Vom discuta şi despre inflaţie. După cum ştiţi,...
În timp ce indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică, respectiv parlamentari, miniştri, primari, secretari de stat etc. se determină prin înmulţirea unor coeficienţi de ierarhizare cu salariul de bază minim brut pe ţară, respectiv 1900 lei, când vine vorba de poliţişti, acestora li se calculează salariile de funcţie...
Înăbuşirea oricărei forme de opoziţie în PSD, execuţia rivalilor şi distragerea atenţiei de la problemele guvernării sunt motivele pentru care Dragnea a convocat un Congres extraordinar al PSD, susţine Adevărul.
Convocat la insistenţele lui Liviu Dragnea - în condiţiile în care unii grei ai PSD nu-l vedea deloc drept necesar...
Birourile permanente reunite au adoptat, săptămâna trecută, hotărârea privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea șefului SPP. Hotărârea a fost adoptat cu 14 voturi „pentru” și 6 „împotrivă”.
Comisia parlamentară de anchetă va avea următoarele obiective: “Identificarea procedurilor stabilite pentru respectarea ordinelor pe unitate, a regulamentelor militare, precum și...
Deputaţii au fost provocaţi de senatori la o partidă de fotbal, care ar urma să aibă loc marţi seara pe unul dintre terenurile sportive ale ASE, senatorul PSD Emanoil Savin precizând că vor fi două reprize a câte 30 de minute, iar a treia, ”Procesul etapei”, va fi ”la...
Retragerea lui Crin Antonescu din cursa pentru prezidențiale și mai apoi din viața politică este unul dintre marile mistere ale vieții politice contemporane. În stenogramele DNA în care discută telefonic omul de afaceri Florian Walter și procurorul Mihaiela Iorga Moraru, omul de afaceri susține că știe motivul pentru care...
Mascații prahoveni au intrat peste doi pensionari nevinovați
Caz stupid în care au fost implicați mascații de la Poliția Prahova. Aceștia au descins la o adresă din București, unde se aflau persoane care n-aveau legătură cu cazul.
Mascații căutau o femeie suspectă de înșelăciune. Potrivit Digi 24 însă, în apartament se...
Victor Ponta: Ştiam că se falsifică probe la DNA, dar nu puteam demonstra. S-a demonstrat, dar nu se întâmplă nimic
Fostul premier a făcut noi,dezvăluiri, în direct la România TV, dezvăluiri legate de scandalul de la DNA Ploieşti. Victor Ponta a declarat, în direct la România TV, cum ar fi încercat procurorii...











































