Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a demisionat din toate funcţiile pe care le ocupa în cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), în semn de protest faţă de numirea lui Valentin Popa în fruntea Ministerului Educaţiei. "Domnule Ministru, vă rog să luaţi notă de demisia...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, şi-a exprimat marţi speranţa că noul Cabinet - cel de al treilea de la câştigarea alegerilor încoace - va sta în funcţie până la finele mandatului, respectiv până în anul 2020. Potrivit lui Dragnea, care şi-a dat jos doi premieri într-un an, noul Guvern are...
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, considerat a fi un apropiat al liderului PSD Liviu Dragnea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, decizie luată luni de Curtea de Apel Bacău. Instanţa a admis astfel contestaţia procurorilor DNA la...
"Astăzi instalăm al treilea guvern în interval de 12 luni pe cenuşa Guvernului Grindeanu şi Tudose. Sigur, nimeni nu poate contesta că anul 2017 s-a încheiat cu o creştere economică de circa 7%. Este de menţionat că în 2017 s-au mărit şi salarii, şi pensii. Dar care a fost...
În spaţiul public se discută prea mult despre plagiate, ceea ce umbreşte valorile învăţământului românesc, în condiţiile în care nici legea nu prevede exact unde se pun ghilimelele, a susţinut, luni, ministrul propus al Educaţiei, Valentin Popa. "Am avut întotdeauna absolvenţi extraordinari care au plecat în străinătate. Este păcat că...
În acelaşi timp, trei parlamentari PNL au tăiat în faţa viitorului ministru al Educaţiei o panglică tricoloră, după care i-au oferit o bucată din aceasta. De partea sa, Popa s-a plâns că a fost batjocorit pe nedrept pentru vocabularul său: "Am remarcat şi la începutul şedinţei faptul că am fost foarte,...
Fostul președinte Traian Băsescu nu este deloc entuziasmat de miniștrii care formează Cabinetul Dăncilă. Într-o intervenție pentru B1 TV, liderul PMP a susținut că acesta este cel mai slab guvern pe care l-a avut vreodată România. Băsescu s-a referit în mod special la Ana Birchall, noul vicepremier pentru parteneriate strategice. ”Am...
Majoritatea PSD-ALDE se bazează pe toate voturile parlamentarilor săi la votul de învestitură al Cabinetului Dăncilă, a declarat duminică, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. Totodată, Tăriceanu s-a declarat dispus oricând să discute cu UDMR, formaţiune al cărei lider a ironizat gros programul de guvernare. "Ne bazăm pe toate voturile majorităţii", a...
"Eu am văzut tot în presă o susţinere din partea a 45 de rectori din România, am înţeles 45 din 48. Pentru mine asta este foarte important. Am văzut această declaraţie de susţinere şi chiar câteva intervenţii ale unor oameni care lucrează la vârful Educaţiei româneşti şi care au...
Printr-o relaţie solidă Guvern-Parlament se va putea câştiga lupta cu "statul paralel", restabilindu-se astfel "normalitatea" în România, a declarat duminică, după şedinţa grupurilor parlamentare PSD şi ALDE, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. "Le-am spus colegilor dorinţa pe care eu o am de a urmări priorităţile astfel încât economia să performeze şi...