Chiar daca a fost bagat in Guvern pe usa din spate, Dacian Ciolos a fost un an premier. Timp in care, in loc sa faca reformele cerute altora acuma, a terfelit blazonul tehnocratilor, a scindat electoratul dreptei si i-a convins pe multi romani sa nu mai iasa la vot.
Ciolos...
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis, vineri, pe Facebook, un mesaj către CSM, în care afirmă că e bine ca fiecare „să ne cunoaştem şi să ne respectăm competenţele”.
„Recapitulând: Justiția se realizează în sala de judecată; Legile se fac în parlament; CSM dă avize consultative doar pentru legile justiției!...
Preşedintele PSD Liviu Dragnea i-a acuzat vineri seară, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Parlament, pe cei doi judecători care l-au condamnat, că au comis o adevărată "execuţie în masă" doar ca să poată ajunge la el.
"Despre proces şi despre sentinţa de ieri, câteva informaţii pe care...
Preşedintele Klaus Iohannis consideră extrem de necesară adoptarea unei opinii interimare a Comisiei de la Veneţia, cât mai curând posibil, cu privire la legile Justiţiei din România.
"Având în vedere situaţia actuală din România, preşedintele Klaus Iohannis consideră că adoptarea unei opinii interimare a Comisiei de la Veneţia, cât mai...
Fiecare roman asteapta cu nerabdare sa aiba cateva momente libere de la munca pentru a se relaxa si a a se distra intr-un mediu total diferit de cel cotidian. Stresul si oboseala isi spun cuvantul, mai ales atunci cand nu ti-ai mai luat concediu de foarte mult timp, asa...
Toamna este momentul in care se vad rezultatele tuturor efoturilor depuse incepand inca din timpul primaverii, deoarece mare parte din productie este recoltata in acest anotimp. Pentru a duce la bun sfarsit procesul de recoltare este necesar sa beneficiezi de cele mai potrivite utilaje.
Iata care sunt cele mai importante...
Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a lansat o serie acuzaţii, miercuri, la adresa protestatarilor care l-au întâmpinat în Parcul Izvor din faţa Parlamentului.
"Este o formă soft de terorism urban organizată de profesionişti. Jandarmeria şi-a făcut datoria şi mulţumesc. Ei au încasat brutalităţile, eu am fost la mijloc. M-au scuipat de...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat în termeni duri protestul #rezist care a avut loc, miercuri, pe holurile din Parlament.
"Am retrăit pentru câteva minute ziua de 28 ianuarie 1990 când la iniţiativa partidelor istorice PNL şi PNTCD solicitasem să avem o întâlnire cu reprezentanţii noii puteri de la...
Vă prezentăm mai jos textul moţiunii de cenzură:
"Votarea acestei moţiuni este un act de responsabilitate şi reprezintă singura opţiune viabilă pentru a pune povara guvernării în sarcina unei persoane care să aibă competenţa, responsabilitatea şi puterea de muncă necesare". Aceste afirmaţii aparţin semnatarilor moţiunii de cenzură prin care domnul...
"În ultimele zile, în spaţiul public au apărut speculaţii cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra unui judecător al Curţii Constituţionale, ca urmare a unei discuţii purtate de doamna Elena-Simina Tănăsescu cu domnul Petre Lăzăroiu. Administraţia Prezidenţială reiterează că nu au existat niciun fel de presiuni şi sunt complet...











































