Preşedintele Comisiei SRI Claudiu Manda a prezentat miercuri situaţia mandatelor de ascultare emise în baza Legii privind siguranţa naţională, în 2004 fiind emise 48 de mandate pe siguranţă naţională, iar în 2014, 2497. El a mai anunţată că SRI va fi solicitat să precizeze câţi dintre cei vizaţi au...
Raportul Comisiei Europene privind MCV reprezintă o "bilă neagră" dată parlamentarilor coaliţiei de guvernare, a declarat miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.
"PNL este în asentimentul acestor observaţii pe care le-au făcut experţii Comisiei Europene şi ceea ce ne îngrijorează şi mai mult în acest moment...
Secretarul de stat american Rex Tillerson a sosit miercuri seară la Bucureşti, avionul său făcând o oprire tehnică la întoarcerea din turneul asiatic, unde l-a însoţit pe preşedintele SUA Donald Trump. Conform unor surse diplomatice, ministrul de Externe Teodor Meleşcanu ar urma să aibă o întrevedere cu oficialul american.
"Avionul...
Drumurile naționale care străbat județul Prahova sunt, la prima vedere și la suprafață, într-o stare acceptabilă pentru desfășurarea unui trafic rutier relativ normal. Nu la fel stau însă lucrurile dacă se decopertează stratul vizibil și se merge mai în profunzimea infrastructurii rutiere administrate de Compania Națională de Administrare a...
Guvernul va reduce, la 1 ianuarie 2018, numărul de contribuții sociale obligatorii pe care trebuie să le plătească angajatorii pentru propriii salariați, conform unui act normativ publicat vineri în Monitorul Oficial.
De anul viitor, vor exista doar trei contribuții sociale obligatorii, față de șase, câte sunt acum, reiese din Ordonanța de...
Presa din Turcia a revenit ieri asupra situaţiei lui Mircea Lucescu. Cotidianul Fanatik susţine că Senol Günes a fost ofertat de federaţie, iar dacă va accepta, Lucescu va fi înlocuit de la cârma echipa naţionale.
"L-am aşteptat de atâta timp pe Mircea Lucescu, dar e frustrant ce se întamplă. Dacă...
Liliana Băescu a pierdut portofelul cu banii pentru gimnastele de la Ritmică!
Coordonatoarea secției de gimnastică ritmică de la CSM Ploiești a pierdut portofelul în care avea o sumă de bani destinată micuțelor sportive.
Liliana Băescu a făcut un apel disperat pe Facebook.
„Pierdut portofel de pânză mov cu o sumă considerabilă,...
România are o creștere economică sustenabilă, lucru demonstrat de cifrele care arată că, la un număr de salariați cu normă întreagă aproximativ egal cu anul 2008, în 2017 producem un PIB nominal cu 71 miliarde euro mai mare față de 2008, afirmă premierul Mihai Tudose, pe pagina sa de...
Procurorul-şef al DNA, refuză din nou să participe la audierile comisiei de anchetă privind prezidenţialele din 2009, pe motiv că nu deţine informaţii şi documente necesare clarificării împrejurărilor şi cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetărilor.
"În legătură cu adresa dumneavoastră din data de 13 noiembrie, reiterez convingerea că...
Liberalii au făcut demersuri astfel încât revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor să poată fi făcută şi la iniţiativa unei treimi din numărul deputaţilor, sau a cel puţin doi lideri ai grupurilor de Opoziţie din Parlament, a anunţat marţi, la Palatul Parlamentului, liderul grupului PNL de la Cameră, Raluca Turcan.
"Noi am...











































