Toate cele trei legi ale Justiţiei – Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) – au fost atacate la Curtea Constituţională de către Klaus Iohannis care, de asemenea, le-a trimis la reexaminare,...
Anunțul a fost făcut de fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, la Antena 3. ”Vom demara, până la sfârșitul acestui an, parteneriatul public privat pentru canalul București-Dunăre, pentru 3 autostrăzi și vom face încă o stațiune în Făgăraș, în zona comunei Arefu, cu 160 de km de pârtii, la 2000...
Fondatorul Miscarii Romania Impreuna, Ciolos adica, a fost luat de viitura unei campanii premature si a fost depus pe faleza, la Galati. Pe mine deja ma trec niste ganduri. Aici, a vorbit oamenilor, cu emotie, despre emotia care nu este emotie daca nu are si substanta. Eu credeam ca...
Primele rezultate ale examenului de titularizare la care s-au înscris peste 31.000 de candidaţi vor fi afişate, azi, iar candidaţii nemulţumiţi vor putea depune contestaţii până la ora 21.00. De asemenea, se vor putea depune contestaţii miercuri, până la ora 15.00, iar rezultatele finale vor fi afişate în 24...
<!-- Primaria Ploiesti vinde materiale rezultate in urma modernizarii liniilor de tramvai <!-- --> <!-- --> <!-- --> <!-- --> <!-- -->
Analiza structurii cheltuielilor Primariei Ploiesti releva aspecte inedite. Un cetățean a avut curiozitatea să analizeze datele și ce i-a dat este chiar interesant.„M-am gândit să public și câteva reflecții pe cifrele execuției bugetare a primăriei Ploiești la zi, pe anul 2018:În primele 6 luni ale anului la Ploiești s-au cheltuit...
Polițiști din cadrul Secției nr. 1 Ploiești au desfășurat o acțiune în oborul din municipiu, pentru prevenirea şi combaterea comerțului ilicit. Au verificat 12 agenți economici, iar pentru neregulile constatate au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.700 lei și au confiscat bunuri de...
Analiza de risc la securitate fizica, obligatorie din 1 iulie. Polițiștii atrag atenția asupra problemelor și amenzilor care pot apărea din această cauză. Începând cu data de 1 iulie 2018, și-a încetat efectele amânarea termenului până la care unitățile înființate înainte de 16 iunie 2012 erau exceptate de la realizarea analizei de risc...
Roman omorat de albine, la o ferma din Italia. Un bărbat de 45 de ani a fost găsit decedat în clădirea unei ferme, în apropierea localităţii Trinitapoli din Puglia. Bărbatul ar fi murit în urma unui şoc anafilactic, scrie La Repubblica. Românul avea răni atât de...
Auchan cere clientilor sa nu consume produse deja vandute. Este vorba despre legumecongelate, posibil infestate cu o bacterie periculoasă. Produsele pe care Auchan le recheamă sunt „Amestec Texas 450G IGLO”, „Salata Franţuzească 450-IGLO”, „Amestec Gradinaresc 450-Iglo”, „Amestec Mexican 750g-Iglo”, „Amestec Fitness 750gr Iglo”, „Amestec Legume/Ciuperci 750gr Iglo”, „Amestec Mediteranean 750gr...