„Avertizorul public” este persoana angajată într-o instituție/entitate/ autoritate publică care, prin prisma atribuțiilor de serviciu ia act despre ilegalități, abuzuri, fapte ce intră în sfera ilicitului penal și pe care, cu bună-credință, le aduce la cunoștința isntituțiilor abilitate și a publicului.
În România post-decembristă a luat nașterea Legea nr.571/2004 care, teoretic, protejează avertizorul public… din păcate, nu este așa. Tot mai mulți angajați ai statului român, jurnaliști au ajuns să fie cercetați și sancționați fiindcă au evidențiat fapte comise de „mafia instituțională” (indivizi inculți dar „cu pile” care, odată ajunși în scaunul de șef se comportă precum stăpânul de sclavi transformând funcția publică în „propria-i moșie”).
Tocmai fiindcă Ziarul Incisiv de Prahova și cetățenii onești din România au apreciat oamenii curajoși (avertizorii publici) care au luptat și continuă să cu „oameni ai sistemului” ce se cred veșnici (precum împăratul Romei, Nero) dedicăm acest articol tuturor avertizorilor publici, pentru ca aceștia să se poată apăra.
Așadar, pe lângă prevederile Legii nr.571/2004, avertizorii publici au la dispoziției cauzele CEDO: Bucur și Toma[1] contra României, Aurelian Oprea contra României[2] și Gârleanu contra României[3] prin care își pot demonstra buna-credință petnru soluționarea problemelor din instituțiile și autoritățile publice.
N.R.: Ziarul Incisiv de Prahova îi va sprijini, întotdeauna, pe avertizorii publici și jurnaliștii care vor face dezvăluiri cu bună-credință și, mai ales, probe care să le întărească afirmațiile (acuzațiile).
(Alexandru Firicel – șef Departament Investigații).
[1] 101. Curtea considera ca informatiile divulgate de reclamant prezentau incontestabil un interes public. Interceptarea convorbirilor telefonice prezenta o importanta deosebita intr-o societate care s-a confruntat in timpul regimului comunist cu o politica de supraveghere stricta de catre serviciile secrete. De altfel, acest lucru este demonstrat de larga acoperire mediatica de care a beneficiat conferinta de presa din 13 mai 1996, dupa cum o atesta documentele depuse la dosar atat de catre reclamant, cat si de catre Guvern. Mai mult, societatea civila era afectata in mod direct de informatiile divulgate, convorbirile telefonice ale oricarei persoane putand fi interceptate. 102. Pe de alta parte, insasi Curtea a fost preocupata sa se convinga in repetate randuri de existenta unor garantii corespunzatoare si suficiente impotriva abuzurilor in materie intrucat un sistem de supraveghere secreta destinat apararii sigurantei nationale implica riscul de a submina, ba chiar de a distruge, democratia sub pretextul apararii ei (Klass si altii impotriva Germaniei, 6 septembrie 1978, pct. 49-50, seria A nr. 28, si Rotaru, citata anterior, pct. 59-60). 103. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca informatiile divulgate de reclamant aveau legatura cu abuzurile comise de inalti functionari si cu fundamentele democratice ale statului. Nu mai exista nicio indoiala ca este vorba despre chestiuni foarte importante care apartin dezbaterii politice intr-o societate democratica, asupra carora opinia publica are un interes legitim de a fi informata.104. Totusi, trebuie remarcat ca instantele interne nu au tinut seama de argumentul reclamantului, referitor la interesul public prezentat de informatiile divulgate si de impactul acestuia asupra exercitarii libertatii sale de exprimare, demers care ar fi fost compatibil cu normele conventiei (a se vedea, de asemenea Wojtas-Kaleta impotriva Poloniei, nr. 20436/02, pct. 49, 16 iulie 2009).
[2] 64. Curtea observă, de asemenea, că instanțele interne au plasat afirmațiile reclamantului într-un context mai larg, respectiv dezbaterea determinată de preocuparea publicului față de creșterea numărului de cazuri de corupție în universitățile din România. Instanțele au recunoscut că afirmațiile sale vizează un subiect de interes public, și anume legalitatea și moralitatea învățământului la nivel universitar (supra, pct. 20 și 21). 65. În lumina considerentelor anterioare, Curtea constată că afirmațiile reclamantului au vizat probleme importante într-o societate democratică, față de care publicul avea un interes legitim să fie informat, mai ales având în vedere funcția petentului N.C.I. în cadrul instituției respective. Prin urmare, Curtea consideră că afirmațiile reclamantului au fost de interes public. Ținând seama de importanța dreptului la libertatea de exprimare în probleme de interes general […] și punând în balanță celelalte interese implicate în prezenta cauză – Curtea a ajuns la concluzia că ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu a fost o măsură „necesară într-o societate democratică”.
[3] CEDO a constatat că Gîrleanu a primit și verificat informațiile în calitate de ziarist, le-a transmis mai departe colegilor care le-au publicat acționând cu bună credință în cadrul unei investigații jurnalistice, așa cum stabilise de altfel și procurorul în 2007. Curtea a considerat că arestarea, urmărirea penală și amenda în contextul unei anchete de presă constituie o ingerință asupra libertății de exprimare. Mai mult, în contextul dezbaterii publice din România despre subiect, care a condus și la o serie de sancțiuni disciplinare în MApN, documentele deținute de Marian Gîrleanu au ridicat cu adevărat întrebări de interes public. CEDO a concluzionat că, având în vedere interesele unei societăți democratice de menținere a libertății presei, măsurile luate împotriva domnului Gîrleanu nu au fost justificate.
Articolul EXCLUSIV/CE TREBUIE SĂ ȘTIE AVERTIZORII PUBLICI DIN ROMÂNIA apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
