Romania cere ajutor pentru ploiesteanul rapit in Libia

0
1396

Romania cere ajutor pentru ploiesteanul rapit in Libia. Ministerul Afacerilor Externe a precizat că s-a solicitat sprijinul partenerilor internaţionali.

MAE a adăugat că, marţi, a avut loc în întrevedere cu reprezentantul ambasadei Libiei la Bucureşti.

„În contextul eforturilor susţinute la nivelul MAE în sprijinul cetăţeanului român semnalat ca fiind răpit pe teritoriul Libiei, menţionăm că Celula de criză interinstituţională convocată de ministrul afacerilor externe şi-a continuat activitatea. În cursul zilei de 16 iulie 2018 a avut loc, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, o nouă reuniune destinată evaluării celor mai recente informaţii privind situaţia cetăţeanului român. În cadrul reuniunii, reprezentanţii instituţiilor care fac parte din Celula de criză au analizat diverse scenarii de evoluţie a cazului şi acţiunile posibile pentru soluţionarea situaţiei cetăţeanului român”, arată Ministerul de Externe, într-un comunicat de presă.

„Conform instrucţiunilor transmise de Celula de criză, Ambasada României în Libia, relocată la Tunis, a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile centrale şi locale libiene pentru soluţionarea cazului. Totodată, a fost solicitat sprijinul partenerilor internaţionali ai României. Precizăm că Celula de criză îşi continuă în mod susţinut activitatea şi colaborează, în continuare, cu partenerii internaţionali ai României. În acelaşi context, în dimineaţa zilei de 17 iulie 2018 conducerea MAE a avut o întrevedere cu Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Libiei la Bucureşti, pentru coordonarea demersurilor de soluţionare a situaţiei. De asemenea, Celula de criză este în permanenţă în contact cu reprezentanţii companiei angajatoare şi cu familia cetăţeanului român. Dat fiind caracterul specific şi sensibil al acestuia, Celula de criză interinstituţională reiterează recomandarea ca abordarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz să se facă cu toată precauţia”, potrivit sursei citate.

Ploiesteanul rapit in Libia se numește VALENTIN și lucrează de mulți ani în țările din nordul Africii.

CITEȘTE ȘI: Inginer roman rapit in Libia, de o grupare terorista

Ziarul de Ploiesti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here