GÎLCĂ VALENTIN GHEORGHE, fost funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Serviciul Ordine Publică, a fost găsit de către Agenția Națională de Integritate în conflict de interese administrativ. El este acuzat că a verificat o societate de pază, cu care avea relații de colaborare.
Iată ce i se impută:
„În perioada exercitării funcției publice cu statut special (01 ianuarie 2002 – 28 februarie 2017) a întocmit și semnat mai multe documente cu ocazia controalelor efectuate la S.C. Selket S.R.L. Ploiești, societate în cadrul căreia persoana evaluată a avut calitatea de salariat – formator / profesor. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 şi art. 79, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003.”








































